function FP_preloadImgs() {//v1.0
var d=document,a=arguments; if(!d.FP_imgs) d.FP_imgs=new Array();
for(var i=0; i
D’ê gente a lavurà cu’u magagliu nu’
se ne ve’ ciü gairi, au giurnu d’ancöi, ma càiche
vuluntariu, de voute, u s’atröva ancura. Veciu - s’acapisce
- perché i zuveni u magagliu i nu’ san mancu cum’u sece fau e aiscì
chelu belu ditu ch’àvimu: “Vate a catà in magagliu !” ch’u se dieva a ün
ch’u nu’ l’eira bon a fa’ ren e ch’u nu’ l’àva afà de fa’ ren, avù u nu’
s’aduvera ciü.
*
* *
Sciütina
deriva dall’aggettivo sciütu come il termine italiano siccità da
“secco”, lat. siccus (ma nell’italiano antico si diceva anche
“asciugaggine” e il provenzale eissuchino da eissuch
“asciutto” (Mistral, TdF 1,854) e il piemontese suitina da
suit (Sant’Albino, Gran Diz. Piemontese-italiano 1859, pag. 1120).
In senso allegorico sciütina si usa anche per indicare carenza, scarsità
di qualche cosa, ad esempio di denaro.
Fina Nustradamus u l’àva ditu che pe’ u 1985
A tüte e mode, l’autru giurnu, in’omu ch’u magagliava ina fascia l’òn
vistu ancura e, int’u mentre che u mirava, me son acortu che, a ciache
corpu ch’u dava, d’int’u tagliu
1 muntava ina nìvuřa de püra
gianca. Paresceva ch’u lavuresse int’a çene, de tantu che gh’é sciütu.
I sun mesi e mesi ch’aspeitamu ina bona ramà d’aiga; da l’astae de s’astae
semu arrivai a chela de San Martin, sensa che n’àgimu vistu cařà ina
taca dau tendun
2 a l’införa de caiche spurga
ch’a l’à giüstu bagnau in po’ e föglie. Dae autre parte, paresce che
sece ciuvüu, inte càiche postu fina tropu, ma chi da nuiautri, nu’ amu
avüu mancu e Aighe d’i Santi
3
che ste lì, cume chele de San Miché, in po’ ciü avanti o in po’ ciü
inderré, tüti i ani i l’arriva.
A terra a l’é sciüta cume l’esca,4
e funtane i sun ascaixi secae d’u tütu. Caiche giurnu fa òn vistu ina
biscia cu’ina sgurbia
5 in buca, ch’a se stirassava
6 int u mezu a l’erbassu secu
de st’astae.
Couse ch’i se ven sulu candu semu au mese de magiu.
I autri ani, a sta stagiun chi, e föglie d’i fighi i sun giaune e,
insc’e rame, nu’ ghe n’é ciü pessu.7
St’anu u mei figu pissalütu
8
u l’à ancu’ tüte e föglie verde cume se fussimu au mese d’avustu.
Arrente au figu, in pinalun
9
d’in metru d’autessa u l’é secu cume in’asccia.10
Nu’ àva mai vistu i pin möire d’â sé. E fina e aurive i patisce a
sciütina e i nu’ l’arresce a granà u frütu cume se deve.
Inte l’ortu ghe sereva ina bela arburà
11
de amandurin, perché u freidu de st’invernu passau u l’à fau d’u ben
fandu möire e beghe, i pegögli e tüti i autri pecin arimai ch’i fan
vegnì e maroutie ae ciante. Ma, aiscì se aigu cu’a mànega tüti i giurni,
i amandurin i cröa
12 avanti d’ésse maüri, perché
l’arburu u l’à sé, ma d’aiga ciüvana.
Int’u mentre che son chi che scrivu, sentu u burdelu d’i aeruplani ch’i
passa surva u teitu de cà mei, pe’ andà a lançà i sgiati d’aiga
13 insc’e caiche fögu che, au mese de nüvembre, u brüxa ancura
li va’ ga sciü insc’e ste cole e me digu s’u serà l’ùrtimu de l’anà.
De sciütine n’é pairau a vegnì sti ani, e cheli ch’i l’eira veci candu
mi eira figliö, i se n’avisava de üna ch’a l’àva fau secà fina i rumanin,14 ma sta chi de st’anu a l’eira za’ sta’ marcà, catruçent’ani
fa int’u
Presagiu nümeru
128 de Nustradamus: Octobre: Jusquà ce mois durer la secheresse grande.
A l’Itale et Provence, des fruits tous a demi.
(Speramu ch’u nu’ se sece sbagliau perché chi a sciùtina
paresce ch’a dure inscì de nüvembre).
E za’ che u gh’eira, u s’avisau de scrive, sempre int’u meiximu
Presagiu, inscì due righe insci’a störia de l’Achille
Lauro,
chelu bastimentu ch’i l’àn sechestrau u mese passau:
Le
grand moins d’ennemis, prisonnier de leur bande.
Aux escumeurs, pirates et mourir l’ennemi.
“Il grande meno dei nemici, prigionieri delle loro bande. Agli escursori
del mare, pirati e morire il nemico”.
(Nostradamus, CENTURIE E PRESAGI, a cura di Renuccio Boscolo, Mondadori,
pag. 326).
In ogni caso, sciütina può essere già considerato un probabile
neologismo rispetto al termine, usato dai nostri vecchi, secaréssa,
dalla voce tardo latina *siccaritia da cui il provenzale
secaresso, l’italiano antico *seccariccio e il francese
secheresse.
Lo screpolamento della terra, lungo i letti del torrenti, dovuto alla
siccità, si chiama invece, in dialetto, secagna (che poi, al
maschile secagnu, vuol dire anche “secca marina” o “secca di
scogli vicino alla spiaggia”, (Azaretti EdDL Ø 114-244) come attesta il
Rossi nel suo Glossario Medievale Ligure: Sechagna, tratto di mare o
fiume ridotto a secco, App. pag. 65.
E mi piace concludere questa breve nota filologica sulla “siccità” con i
brevi versi, quasi un Oremus ad petendam pluviam di sapore
popolare, scritti da Antonio Aniante di cui ricorre in questi giorni il
secondo anniversario della morte, avvenuta a Ventimiglia il 6 Novembre
1985.
Si intitolano
Siccità nella Piana di Catania,
ma si addicono ad ogni siccità e quindi anche alla nostra: O Signore,
piovete piovete / gli alberelli son morti di sete / e mandatene una
buona / senza lampi e senza tuona.
NOTE:
(1) solco - (2) cielo - (3) piogge che
giungono solitamente all’inizio di novembre - (4) acciarino - (5)
lucertola - (6) strisciava - (7) nessuna - (8) varietà locale di fico
bianco - (9) pino giovane - (10) scheggia di legno - (11) raccolto che
da un albero - (12) il cadere dei frutti dall’albero - (13) cascata
d’acqua - (14) rosmarini.
LA VOCE INTEMELIA
anno XL - n. 11 - novembre 1985
l’anà a
sereva stà magra.
murturatu de Renzo Villa




