A N T U L U G I A

D'U    MANGIÀ

    E    D'U    BÜVE

RICETTE INTEMELIE

Brani d'argomento culinario redatti int'u nostru parlà

   U PIATU DE DENEàA

 

                                                                         Federico PALMERO - Renzo VILLA - giugno 1978
                                                                                                                                                     LA VOCE INTEMELIA

       Au giurnu d’ancöi beve in bon gotu de vin nustrà sta’ deventandu ancu’ de ciü in lüssu che pochi in pön permetisse. A pensà che ina vouta, chi dae nostre parte, se cultivava tanta de chela üga, e de tante calitàe,1 che nu’ gh’eira ca’ duve nu’ se bevesse u vin ch’i s’àva faitu, ch’i nu' l’èira andai a acatàřu e, ansi, tanti i ne fàva da vende.
      Ascaixi tüte e cae e i casui i l’àva, in scia porta, caiche caussa de viu ch’a muntava in scià topia duve l’eira belu staghe au frescu d’estae, e pitulà e grane candu eirimu li là a setembre.
A nostra terra sgrutusa,2 sciüta, scaudà dau sù a l’è chela che ghe vö pe’ a vigna e l’è pe’ lulì che, chi da nui, se gh’eira adatau a vive maiscì ben, fina dai tempi ciü antighi, tante mene de vî ch’i l’arrivava in po’ da tüte e parte.
       Pigliamu, tantu pe’ acumensà, u nostru vin ciü famusu, u RUSSUSE DE DUSSAIGA 3 che tüti i u cunusce. Paresce ch’u sece ina calità de Nebiolu ch’a l’eira cultivà inte tüta a zona de Ventemiglia fina dai tempi d’i Rumani.4
       Semeglia che e causse de ‘stu viu i se sece ascaixi perse candu è passau i barbari; pocu samu d’u Russese intu Mediu Evu, ma, de següru, i l’àn turna cumensau a cultivařu candu è sciortiu e Libere Cumüne. E vigne pöi i l’àn dürau e i se sun ingrandie pe’ tütu u tempu d’a Repüblica de Zena.
       Se conta che u Russese u piaixesse a Napuleun, ch’u l’eira stau a Dussaiga int’u 1798 e i marchesi Doria i gh’u mandava a Parì, a bele bute.
      Aiscì Cavour, che pe’ sente di’ u l’eira ün che de mangià e beve u se n’acapiva, u lu beveva vurrenté fina da candu u l’eira zuvenu e u vegneva a Ventemiglia, cume ufiçiale d’u Geniu, pe’ preparà e fortificassiun de l’Anunçiata e d’u Forte San Paulu.
      U Russese l’è in’üga negra, dusse, ch’a maüra a rapi ciütostu rairi, cun de aixineli nu’ tantu grossi che, candu i sun ben maüri, i dan in sciu russu carregu. Aiscì u vin u l’è russu, ma in russu che i intendituri i u ciama «rubino». U l’è in vin curpusu, rundu, ch’u fa dai tréze ai chinze gradi e u lascia in buca in güstu de ruscanissu cu’ ina punta de dusse. U se pö za’ beve a sei mesi, ma, se u se lascia in po’ invecià, se cume se dixe, s’aspeita ch’u l’àge u cötu, alura u piglia u güstu e u prufümu d’a rösa pàssa e d’a viuřeta e u deventa cuřù d’u maùn. U l’e in vin ch’u nu’ ven tantu veciu: dopo ina deixena d’ani, a segunda d’ê anàe, u se despöglia, u perde u cuřù e aiscì u güstu. Int’i paisi i ghe dixe ch’u deventa «vin d’ê sciorbe» perché u piglia a sàba de ‘stu frütu.5
       Ma pöi u Russese u l’è in vin ch’u nu’ pö vegnì veciu perché u l’è tropu bon e l’è ciü facile beviřu che tegniřu intu fundu.
       Ina vota i fava aiscì u Russese passiu ch’u l’arrivava fina a disséte o dixianöve gradi e gh’eira de cheli ch’i ciantava u RUSSESE GIANCU ch’u fava de beli rapi cuřù giaunu-dorau e u dava in vin giancu secu ch’u l’arrivava a treze gradi.

       Nu’ purrendu parlà de tüte e ciü famuse vigne de Russese faremu sulu caiche nome, come chele d’ê «Terre Russe» e d’a «Tramuntina» a Campurussu, d’a «Dulurata», de «Arcagna» e d’i «Ruchin» a Dussaiga; d’u «Pousaù», d’u «Garibaudu» e de l’«Abrüghetu» a San Giaixu, d’i «Pin», de «Beragna», de «Bramusa» e «Fulavin» au Saudan, de «Cürli», «Möglie» e «Massabò» a Perinaudu.
       Eira numinau aiscì u Russese che se fava a Laite, inte vigne de «Piematun», d’i «Trinchi» e d’i Marchesi Orengo. Nu’ ghe mancava ninte mancu a chelu che se fava â Murtura, sece survana che sutana, inte vigne de «Petrin», d’i «Culeti», d’e «Batine», d’ê «Rugliàe», d’i «Fasciassi» e d’i «Sete Camin».
       In’autru vin, forsci menu antigu d’u Russese, ma nu’ menu bon, u l’è u VERMENTIN o VARLENTIN 6 che, a tüte e fassun, i u fàva za’ int’u 1400. Nu’ samu se ‘sta calità de viu secimu staiti nui a purtařa in Sardegna o se sece stau i Saraceni a purtařa da nui, fatu sta’ che gh’è aiscì u Vermentin de Gallura, in pruvincia de Sassari. U se cuřtiva a firagni, ma se pö aiscì fařu muntà insce topie e alura, puanduřu, se ghe lascia insciu scòtu 7 ina caena de çinché o sei burri.
       U Vermentin l’è in vin giancu, secu, delicau, ch’u fa dùze o tréze gradi e u lascia in buca u güstu de l’amanduřa amara. U se beve ben cu’i pesci. Ina vouta se ne fava iscì ina calità dusse, passiu, ch’u l’arrivava a disséte o dixiötu gradi: se meteva l’üga a passì insce e gràe, avanti de pistařa inta tina. L’eira famusu chelu che fàva u Nonu Bacicia int’i Ciai de Laite. De Vermentin se ne cultiva ciü pocu, pe’ atrövařu besögna andà a Büssana, a Dian Castelu e a Dian San Pietru.
        In’üga che nu’ se sa’ ben de duv’a vegne, ma che a s’atröva ancura, a l’è a MASSARDA o TABACA.8 A maùra a rapi alongai, nu’ tantu spessi, cun de aixineli fai a övi. U vin u l’è giancu, dourau, secu, cun ina gradassiun auta pe’ in vin giancu: tréze gradi, tréze e mezu. U l’à in profümu de rumanin e de ferrügura 9 e, candu s’è feniu de beviřu, u lascia in buca in güstu de ossi de persegu. In tempu l’eira cunusciüu chelu d’i «Culeti» â Murtura, ch’u sciorteva d’int’a vigna de «Rafè», ma avura nu’ se ne beve ciü perché l’Autustrada a s’è purtau via tütu. De Massarda se ne cultiva ancura int’a Vale Nervia e inte chela de Valecrosia.
      Au postu, in’üga ch’a l’è ascaixi scumparsa d’u tütu a l’è a BARBARUSSA 10 che, in tempu, a l’eira cultivà sece a fiřagni che a topie. A fàva de rapi rubüsti, serrai, cun de grane runde e grosse, d’in cuřù ch’u dava in sc’in rösa cume chelu d’a peröglia d’a çevula. U vin u l’eira lengeiru, ünze gradi, ünze e mezu, za’ bon da beve a catru mesi, u nu’ l’àva de prufümi speciali, u l’àva in güstu vinusu forte e u nu’ se cunservava a longu. Au giurnu d’ancöi de ciante de Barbarussa ghe n’è ancura caicüna intu mezu ai autri vî, ma poche.
       In’autra üga raira a l’è a CRUAIRÖRA 11 che, ina vouta, a vegniva insce e topie e a serviva da agiuntà ae autre üghe negre perché a nu’ l’àva in sou güstu particulare. A l’eira sulu dusse e a fàva de rapi longhi, cu’e grane a övu d’in cuřù russu carregu, ascaixi negru.
      In viu ch’u l’è spariu cun l’arrivu d’a filossera, perché l’eira dificile insartařu insci vî americai, u l’eira chelu ch’u dava a PEŘÜSETA. U l’eira in viu da arburi e, chi da nui, p’û ciü, i u fàva muntà insce aurive. U fàva tanta üga, a rapi nu’ gairi serrai, cun i aixineli a övu, in cuřù d’a paglia.
       Inscia pele l’üga a l’àva cume in peřun 12 e l’è pe’ lulì ch’i l’an ciamà Peřuseta. A fàva in vin bon, giancu, insci ünze gradi, ch’u l’eira za’ bon da beve dopu trei mesi, ma u nu’ se sarvava pe’ tantu tempu.
     In’autra üga ch’a nu’ se ve’ ciü, e pe’ u meiximu mutivu d’a Peřuseta, a l’è a MARCIVUIRA. Aiscì ‘stu viu chi u l’eira da arburi e u fàva tanta üga: ina caussa a puxeva fàne fina in garosciu o ina cornùda, 13 cume vurrè dighe. I rapi i l’eira serrai, e grane grosse, runde e, candu l’üga a l’eira maüra, a vegniva d’in cuřù marron cume chelu d’i datari, tantu ch’a semegliava ascaixi marcia, de lì ven u sou nome.
       In’üga ch’a ven d’â Grecia e d’â Sicilia, ma ch’a s’eira adatà ben da nui l’eira u MUSCATU. U viu u se cultivava a fiřagni e u dava in’üga a rapi pecin, rairi, a grane runde, nu’ tantu grosse, cuřù giancu carregu. U nostru Muscatu u fàva catorze gradi e chelu passiu u puxeva arrivà fina a dixinöve - vinti gradi. Ghe n’eira aiscì in’autra calità ch’a se ciamava MUSCATELUN e forse a vegniva d’a Pantelleria. A l’eira in’üga da toura, dusse, i rapi i l’eira rairi cu’e grane giaune, longurüe, a furma de meruneti. E, ancu’ pe’ arrestà inti Muscali, besöna di’ caicosa aiscì d’u MUSCATELU NEGRU, in’üga ch’a ven fina d’inti meiximi posti d’ê autre, sulu ch’a fa’ in rapu rubüstu cu’e grane d’in cuřù russu carregu, a serviva pe’ da’ u prufümu ai autri vin e, de vote, se ne mescciava u çinche pe’ çentu cu’u Russese. De cheli i n’agiuntava u deixe au Muscatu e sciortiva in vin rösàu.14
       Pe’ contra, a MALAGA a l’è in’üga ch’a ven d’â Spagna e se ne cultiva ancura caiche po’ inte nostre valàe. A fa’ in rapu grossu, ma ciütostu rairu. U vin u l’è giaunu, ascaixi purtegalau,15 abucau, e candu u se vöia intu gotu, u frize in po’; u l’arriva a duze - treze gradi e u ven veciu, ma, cu’u tempu, u deventa secu e u piglia u cuřù d’u maùn ch’u nu’ l’è stau ben cötu.
     Aiscì de üga MERELA 16 o FRAMBUASA se ne fàva vegnì da per tütu. U l’è in viu american che pe’ u ciü u se fàva muntà insce topie, u dava in rapu de meza grossesa, rairu, cu’e grane russe e runde. U vin u l’eira lengeiru, deixe o ünze gradi, russu ciairu, cu’u güstu d’u merelu, u pessigava in po’ in buca; besögnava beviřu inte l’anà perché u nu’ se sarvava. U se beveva ben d’estae, magara dopu esse stau tegnüu in po’ au frescu, perché u levava a se’.
       A Garavan gh’eira in certu Giausseran che d’int’ina vigneta de üga Merela ch’u l’àva ae «Ciape» u fàva sciorte in vin russu ciairu, insc’in tréze gradi ch’u nu’ l’àva ni’ u prufümu ni’ u güstu d’u merelu. Ma u sou segretu u l’è andau persu.
       A Dussaiga i cultivava e, forsci caicün u lu’ farà ancù avura, l’ÜGA D’INVERNU 17 che, candu a l’eira maüra, i tagliava a traglia 18 e i a meteva a bagnu int’in vasu de veiru cun de l’aiga e d’u carbun de legna: a ‘sta moda i rapi de l’üga i se cunservava pe’ mangiaři d’invernu.
       Caiche cìanta de PISCIU DE CAN purrè ancura vieřa per lì. A l’è in’üga da toura, russa, cu’e grane longhe, in po’ storte inscia punta, cume in pecin cö. Pe’ contra, in’üga che forsci nu’ averé mai vistu, perché a l’è propiu ina rairetà, a l’è a LÜGLIENGA,19 che püra, ina vouta, a gh’eira aiscì da nui.
       Int’i nostri paisi i ghe dixe aiscì ÜGA D’A MADONA perché a maürava pe’ a festa d’a Madona d’u Carmine che, cume savè, a cařa au seze de lügliu.


 8) TABACA - forse dal color biondo-tabacco degli acini maturi.
 9) RUMANIN E FURRUGURA - due piante aromatiche: rosmarino e timo.
10) BARBARUSSA - secondo Mistral (op. cit. l.o, 223), quest’uva si chiamerebbe così perché introdotta da Barbe-Russe, famoso corsaro - ammiraglio turco, il cui vero nome era Khair Ad-Din, il quale conquistò Algeri e Tunisi e contribuì alla presa di Nizza nel 1543. Potrebbe dunque trattarsi di un vitigno di origine medio-orientale o nord-africana.
11) CRUAIRÖRA - it. croatina (?), per l’etimologia si veda G. Petracco Siccardi, in pignasco «Kruayra» (...) è il nome di una specie d’uva «l’uva che piace ai corvi» TOPONOMASTICA DI PIGNA pag. 118, Bordighera 1962. Ma forse è attendibile anche l’ipotesi che il nome derivi da «cröà» (staccarsi dei frutti dal ramo) poiché effettivamente tale uva, giunta a completa maturazione, tende a cadere al minimo urto o anche soltanto per effetto di un leggero vento. Si veda, a questo proposito, P. Carli DIZIONARIO SANREMASCO-ITALIANO, Tip. Ligure ‘71, pag. 256.
12) PEŘUN - peluria, dovuta all’abbondante presenza di saccaromiceti.
13) GAROSCIU o CURNUDA - bigoncia.
14) RÖSAU - rosatello.
15) PURTEGALAU - color arancione.
16) ÜGA MERELA - uva fragola.
17) ÜGA D’INVERNU - prodotta dal vitigno, di origine francese, «Saint-Jeannet».
18) TRAGLIA - tralcio.
19) LÜGLIENCA - uva lugliola o lugliatica.
 

NOTE:
 1) CALITAE - «calità de viu» sta’, in dialetto per vitigno. I vitigni coltivati in Europa ed, in particolare, nella regione mediterrane» appartengono al genere «Vitis vinifera L.». Essi, a causa della diversità del clima, dei differenti tipi di coltivazione e di terreno, nonché per effetto delle ibridazioni, hanno dato luogo a oltre cinquemila qualità.
 2) SGRUTUSA - (da SGRUTU: marna) terreno argilloso in cui hanno sedimentato frammenti di rocce preesistenti.
 3) RUSSESE - sull’etimologia delnome si avanzano varie ipotesi: la più corrente che esso derivi dal latino «russeus» (rosso carico), ma vi è anche chi lo fa derivare da «rocense»: vitigno che prospera sui terreni rocciosi.
 4) «Se è indubitato (come afferma Tacito) che Agricola nasceva in Frejus, è chiaro peraltro, che egli nasceva di madre Ventimigliese; che anzi al dire dello Spotorno, Giulio Grecino padre, noto pei suoi studi sulla cultura delle viti, avrebbe potuto far utili esperienze degli studi prediletti sul suolo intimiliese, cotanto celebrato in tutti i tempi per la produzione dei prelibati suoi vini». G. Rossi STORIA DELLA CITTA’ DI VENTIMIGLIA pag. 18 rist. FORNI 1973.
 5) SABA - «sapore disgustoso soprattutto dell’olio o del vino». E. Azaretti, L’EVOLUZIONE DEI DIALETTI LIGURI, Paragr. 141 - Casabianca ‘77.
 6) VERMENTIN - Vermentino, per la forma «Varlentin» cfr. i provenzali «verlantin» e «barlantin» Mistral TRESOR DOU FELIBRIGE ll.o, 1106 R. Berenguié 1968.
 7) SCOTU - parte del tralcio che rimane dopo la potatura e sulla quale si lasciano due o tre gemme, quando le viti sono coltivate a filari (v. «scotus» pollone di vite) G. Rossi GLOSSARIO MEDIEVALE LIGURE rist. FORNI 1971.

ÜGHE E VIN D'Ê NOSTRE TERRE

 

                          CUME SE FA'
                U  SCIACATRÀ
                                                                       Vittorio Lercari - nüvembre 1997
                                                                                                            LA VOCE INTEMELIA

        Au tempu d’a vendegna se çerca e vie ciü carreghe de rapi beli e sai; i se lascia maürà ben ben, sempre che u tempu u sece belu, pöi i se cöglie, se leva i aixineli sechi o marsi o nu’ ben maüri. Cu’e tesuire se brindela u rapu levàndughe ciü rapüglia puscibile. Avura tüti ‘si scciancureli d’üga i se pista e se cumensa a levà a rapüglia e e sümense versandu drente a in cuřapasta pe’ avé ina brudaglia ch’a nu’ l’àge ascaixi ninte drente.
       Intantu s’è pruntau ina damixana pe’ versàghe chelu che se ciama aiscì mustu. Intu mentru u tapu d’a damixana u l’è staitu sgarbau intu mezu pe’ purreghe fa’ passà in pecin tübu de lata, de mancu in centimetru de diametru.
      Candu a damixana a l’è cina fina au colu, se ghe mete u tapu e intu sgarbu che se gh’eira faitu, se ghe infìřa u tübu fina a che u l’intra ben intu mustu.
      Avura u tübu u se cega in zü, fandughe ina cürva in po’ larga e ch’a sece longa aumenu fina â pansa d’a damixana. Candu u tübu u s’è cegau, se deve impastà in po’ de gissu, ch’u se deve spantegà inturnu au tapu, da cröviřu ben tütu, aiscì tütu longu u colu d’a damixana.
      Avura se piglia ina cupeta da cafelaite e se ghe mete de l’aiga fina a in diu dau bordu. Drente â cupeta cun l’aiga se ghe fa’ in maniera che ghe staghe drente u tübu ch’u sciorte d’â damixana.
      Dopu in giurnu o dui vieré che l’aiga d’a cupeta a farà de bule d’aria cuntügne. Sereva u mustu ch’u buglie, lulì u pö durà aiscì ina setemana. Candu nu’ ghe serà ciü e bule d’aria purré arvì a damixana, travasà u vin pareglie voute, lasciandu passà ina setemena da ina vouta a l’autra, tegnendu sempre u vin ben atapau.
       Cumensé a assazařu dopu caiche mese.

 

              E  FIGHE SECHE 
                                                          ventemigliusu            de  Silvia Amalberti Viola

Candu insci’a fin de l’estae u tempu u l’incumença a inbrüscasse, i nostri veci i dixe: «Ma, ghe ancura e fighe da secà» e lol’i vö di’ che farà ancura de bele giurnae de sù, avanti che arrive l’invernu.

Au giurnu d’ancöi l’è rairu atrövà caicün ch’u fasse secà e fighe, ma ‘sti ani int’e tüte e cae gh’eira a cascieta o i paneti de fighe seche, e pe’ a festa d’u Bambin i l’eira bone da portà insci’a toura inseme a ina manà de amandure e de nuxie.

Int’u caudu d’a ca’, suta ina rama de pin giancu ingarnia a bela megliu cun d’u cutun e d’a farineta, ch’a parescesse neva, duve gh'éira stacai purtegali, ciapelete e tochi de turrun, se festava, alegri, cuntentanduse de pocu.

Se ‘st’estae che ven, a caicün ghe vegnisse int’u mente de fasse in ca’, caiche panetu de fighe seche, u nu’ l’averà che da cögline ina bela partia de chele gianche, pissalute, se i sun za’ passie insce l’arburu l’è ancu’ megliu, i se lascia au sù insce ina graiglia de rè metalica, dandughe in’öglià de tantu in tantu, reziranduře e sciachetanduře ch'i piglie megliu u sù e chi adevente ben niçe.

Candu inte l’autunu, cumensa a fa’ e aighe d’asbrivu, chele de San Miché, pe’ acapisse, i se pön mete, za’ meze scirae int’ina corba de chele larghe, pe’ purtà a bügà â scciümaira, fudrà cun ina pessa sutiřa de lin, e int’ê giurnae de sù i se pön mete aviau in po’ föra, pe’ asbrivasse a portare a l’assustu ae prime tache.

Au tempu d’i morti, vegne l’ura de fané paneti o incasciaře, ma àgi a begarissia de faře passà ina stissa int’u furnu tebeu, pe’ nu’ aveghe pöi a surpresa d’i Giuanin.

I paneti i se infrüpa cun de bele föglie de figu larghe, se gh’azunta surva, arrente ae fighe ina föglia d’auribaga, i se liga cun d’u fi de spagu strigliu e i s’aciata fina a l’incumençu d’ê Feste, sentiré alura che buntà.

Inte l’ucaxiun, in Bon Deinà a tüti i ventemigliusi.

LA VOCE INTEMELIA  anno XXX  n. 12  -  dicembre 1975

 

                    U RUSSéSE
                                                              murturatu                                  de Renzo Villa
De candu u l’eira in gherra
elu intantu u me conta,
d’a vigna e d’a sou terra,
    de chela dona ch’u l’àva,
    de so’ frai ch’u l’é mortu,
    de candu se gardava a crava.
Int’e cantine se dixe
tüte e couse d’a vita,
bele e brüte, gianche e grixe
    Mì, avura, nu’ stagu ciü
    a sente parlà l’amigu,
    aìssu u gotu in sciü:

   me pa’ de ve’ ina rösa,
   in buca l’é cume avesse
   in tocu de ruscanissu
   che cianin u se desgaglia,
 
 sentu u prufümu de viuřéte
   cugliüe int’ina fascia
  
candu gh’é ancu’ l’aigàglia.

L’è nöte, föra ciüvina,
inseme a in amigu
andamu int’a cantina.
   M’ascàsciu in sc’ina caviglia,
  
m’arrembu a ina bute,
   elu u destapa a butiglia.
 - ‘Stu chi u l’é de l’autr’anu,
bevi, bevi - u me dixe -
che de premüra nu’ n’àmu. -
    Mì l’assagiu adaixotu
    e, intantu che parlamu,
    u me n’ince in autru gotu.
- Loche sciòrte da ‘se traglie ...
inscì se pe’ fàřu sciòrte
ün besögna ch’u travaglie ! -
    - Sci, l’é vera - mì ghe digu -
    
ma ti vöi mete u pieixé
     de trüvasse cu’in amigu
e bevisse, in cumpagnia,
in bon gotu de russese
ch’i fastidi u porta via? - 

LA VOCE INTEMELIA  anno XXXII  n. 3  -  marzo 1978

 

      U PIATU DE DENEàA
                                                               bixignolu              de Guido Pastor, Tetarel

Pigliai a so’ d’in multiràa de gran nustràu, bagnanduru apera cun in pocu d’aiga tebea. Ficàiru pöi intru cupu e acumensài cun u magliu a pistallu de descì cun dei colpi lengéiri.
        Man man che u pistai, remescianduru ogni tantu, u noteré che u perde u brenu, specie candu i sullèva u magliu.
       Dopu igna bora ura che u picai, u versai u gran intru vanu e u l’avanai, cume se e fussen castagne, e lascianduru rescigàa u v’acolgeré che u l’à persu titu u chégiu cun u brenu e u l’è deventau giancu cume se u fusse rielsu.
         Alaùu u se fute intru pairòo o intre l’ùla e i u fa’ buglie a fögu lentu almenu pe’ in pàa d’ure (megliu trée). Da mentre che u buglie i ghe meterà in pocu de sàa e in pocu d’ériu cun in bon chilo de carne grassa o peutìn. Besegna areguldalse sempre che u deve buglie ma a fögu lentu. Candu u l’è chéitu u ve darà l’impressiùn de igna pairurà de risòtu.
        Levau dal pairòo, i u meterà intr’ignautru scossu al frescu e aa matìn de Deneàa, u indanseré a festa: Metéi sei trempei igna grossa paèla, sensa scunciagnelghe l’ériu, e afetàighe in poru e due dosse d’agliu, ciantàighe u fögu sute e metéighe drinte u gran a frige, regulandu i ingredienti soliti del cundimentu.
         Candu u cunstateré che u l’è al dente, u ghe lanseré de descì igna frumagiada dae feste e ... armaive de igna bora fulcina, pelché u l’è l’ura d’atacàa man.
         Nui uu mangiavamu lì arundài mentre a paela a l’era ancòo pousà sei trempei e sute e braixe e eran sbaldàe. Titi lì arundai, fulcina ‘in man, u imparavamu ci bèle nusiùn de Deneàa, dei Magi de l’Unente, dei pasturi e stu gran ch’u l’arivava d’incon del mundu, u ne scaudava u stomegu, e u ne purtava cun a fantasia, lì cini, a Betlemme, cun l’anse, cun u bò, titi inturnu cun a Madona e San Giausèpe, a scaudàa u Bambìn, che u ne agaldava e cume nui u se ne riia cuntentu.


                            LA VOCE INTEMELIA  anno XLVII  n. 12  -  dicembre 1992

 

                 U  DESTRÉNTU
                                                                              Dalio Bono - nüvembre 1990
                                                                                                             LA VOCE INTEMELIA

        U l’è staitu messu inséme, int’in tempu versu a fin d’u seteçéntu, cun a vuluntà d’i abitanti d’u paise de San Lurénsu, pe’ purréghe turcià l’üga.
      Au cuménsu, a via pe’ u torciu: “destrentu”, a l’èira de legnu, a l’è staita scangià cun üna de ferru, vèrsu â fin de l’ötuçéntu, ch’a l’è chela in sìtu.
      Sé cunscidéramu u nüméru ciütostu autu d’ê famiglie, pe’ aduvérařu, se duxéva fa’ de turni ch’i l’andava avanti fina a nöte, au lüme d’öriu, pe’ purrè da’ sudisfassìun a tüti.
      L’üga a l’èira purtà daé vigne, cu’e müře, ch’i l’èira carrégae cun de speciali “curbìn” intreixai de vimini o de liste de castagnu, o cu’i “garròsci” de méze dughe de légnu.
      Curbìn e garròsci i l’èira muntai délongu in cubia, pe’ l’echilibriu d’u bastu inscia béstia.
      Se pistava l’üga cu’i pél, int’ina tina faita de pria: da duve vegnìva föra u “vin d’u rugliu”. Pöi sé metéva l’üga pista int’i “spurtin”, infirai pöi intu destrentu.
      U vin, u l’eira cugliüu int’in pairö de ràmu, cun drente in tochétu de legnu o de carbùn, pé fa’ in modu che u mùstu u nu’ pigliésse u güstu d’u ràmu.
      Inscia fin d’a canařéta, duve gutava u vin, gh’éira méssa “a vinairöra”, in filtru ch’u nu’ lasciava passà de brütessi.
      ‘Sta vinairöra a nu’ l’èira autru che in fascétu de raméti de brugu, cianta sérvaiga, int’a nostra zona.
      Cun ina “cassa”, faita cun ina süca cupa scürà, u vin u l’eira vérsau dau pairö a “u decalitru”, pe’ mesurařu, e dau decalìtru inte damixàne, cun l’agiütu d’u “turtairö”. Dae nostre parte u vin u se lasciava fermentà inte damixàne.
     U destrentu u l’è staitu aduvérau ancu’ déix’ani fa’, avura u l’é abandunau, percosa tüti i l’àn in destrentu intu fùndu.
     N’arrésta u régordu de in sérviziu pé a cumünità, che u l’è durau ascaisci trei seculi.

 

                   I  SCAPARÙI
                                                                                 Angelo Fochi - marsu 2003
                                                                                                               LA VOCE INTEMELIA

        Me pà d’esse ina musca gianca candu parlu a caicün d’i “Scaparui”: i nu’ i cunusce in tanti da ‘ste parti !
        I nu’ sun in’erba, mancu in piatu fulcluristicu: i sun in modu de vive cun chelu che te passa a natüra, cume fàva ina vota i nostri veci; i sun in scciafu ai “Fast Food”.
       A l’é ina ciantìna spuntanea ch’a nasce inta poca tèrra che u ventu e l’aiga i porta inti maixéi che i “Ligüri” de 'sti ani i l’àn issau a secu.
       Avura i spança pe’ via de l’abandùn e d’u tempu. Cuscì i fan tante sbuire e ‘sti rivassi i sun a tèrra giüsta duve ghe nasce tante èrbe bone da mangià. I nostri i sun posti che se nu’ ciöve ghe nasce pocu, i sun posti asciüti, faiti ascaixi numa pe’ a vigna e l’auriva che i nu’ patisce a sé, ma se fa’ in po’ d’aiga (e de ‘sti tempi ne fa’ aiscì tropa) nasce tante ciantìne bone pe’ mangia e pe’ fa’ e turte vérdi: canaròussi, cardéle, pairìn, çincherighe, pimpinéla, richéta sarvaiga, punte de ruvéu, sparghi sarvaighi.
       Ina vota i se cöglìeva â seira au riturnu dae campagne: e dòne i ne fàva de mandrigliae, intantu che i omi i camalàva i fèrri d’u travagliu e, se i gh’a fava, iscì in fasciu de legna. Besögnava sempre ritumà a ca’ cun caicosa, sedunca “e muraglie i ciainze” u l’eira u dìtu de sti paisài.
       Riturnandu ai “Scaparui”, i sun tantu boi e i fan ben (i fan vegnì u sanghe fin ...) e l’é megliu ch’i nu’ fasse in tempu a fa’ e sciure o a spiga, aumancu e foglie i sun ciü bòne e tènere.
       Se cöglie tütu u custu taglianduřu ae raixe cun in cutelìn e, ina vota a ca’, i se netéza ben, i se passa tante vote inte l’aiga e pöi i se pön mangià o crüi o buglî.
Crui ben triài cun due anciue sařàe, caiche övu düru, sa’ e öriu bon: i sun ina véra canunà !
       Cun i scaparui buglî; övi, çevuléte, furmagiu, pèrsa, se ghe fa’ de fritàe ch’i nu’ ve faràn mai regretà chele bistéche che au giurnu d’ancoi i van cuscì de moda e i fan tüta chel’aiga chandu i frize ...
       Prövéři ‘sti scaparui ! Andé inte ‘ste campagne a çercà ‘ste èrbe cun caichun ch’u e cunusce (che ancöi i deventa delongu ciü rairi).
       Çercamu de tramandà ai nostri figliöi ‘ste bone abitüdini ch’i fan de ‘sta nostra cüixina “povera” u vantu de tüti nui “Ligüri” ... e nu’ sulu ...

 

 

 rivista il: 02 agosto 2013
home