Edita dalla Cumpagnia d'i Ventemigliusi dal 1932, "A BARMA GRANDE" antulugia intemelia, ha raccolto la produzione letteraria e poetica, vergata da autori di grande valore, ciascuno intu sou parlą.  Emilio Azaretti e Filippo Rostan ne sono stata l'anima organizzatrice, tenendo i contatti coi collaboratori, domiciliati nei maggiori centri della Zona Intemelia, al disopra dei confini di Stato e di Lingua nazionale.   Sette numeri hanno visto la luce fino al 1939, poi altri sei numeri, dal 1961 al 1977, curati dall'Istituto Internazionale di Studi Liguri, sono depositari di un patrimonio di letteratura e d'arte locale, di grande valore, che conviene mantenere vivo.

      Antulugia Intemelia

         A Barma Grande

 

seburghin
SILVIO ANDRACCO
ventemigliusu
FILIPPO ROSTAN
ēerianascu
ANTONIO CRESPI
munegascu
LOUIS FROLLA
pignascu
ANTONIO ALLAVENA
Mentunascu
MARĒEL FIRPO
ventemigliusu
EMILIO AZARETTI
suspelencu
ENRICO BOYER
mentunascu
ETIENNE CLERISSI
munegascu
LUĢ NOTARI

 

ĒERIANASCU
ĒERIANA
U PAN DE CA'
In po’ ciara, in po’ nu’,
A ruglia sempre e a nu’ se stanca mai;
De di’, de nöite, ā matin prestu, ā seira,
D’estae, d’uvernu sempre ela a camina,
Sensa sentģ nisciün, versu a marina
Cume per dighe a tüti
Che begna andą dunde in č arrivai.

Ā ēima, u campanin de Sant’Andrea,
Dritu cume l’antena d’ina barca
Ch’a l’ą per vera u cielu,
U marca u tempu e u segna
Dun’ ti devi passą
Se ti vöi sta’ cuntentu.

Ma a tegne inseme e cae,
Cume ina maire bona,
D’ā Vila gh’č a Madona
Ch’a pensa a tütu e ch’a nu’ va’ mai via,
E ā matin, e ā seira
Per tüti a sona sempre,
Cume in’eterna sinfunia d’amł,
L’Avermaria.
Cae atacae ā roca
Cume se u Padreternu
U ghe e avesse tirae
D’ensciü, a bele manae,
Ina matin d’uvernu, per fa’ prestu
E lavąssene e mae.
.
E tüte a sgarbi cume i arbinai
Sensa ch’in sacia mai
Da che parte se gh’entra;
E drente e ąve e a ēeira
E l’amč duēe cume in ri’ de maire
E in giügą de figliöi
Spremüu d’ā terra, dai ruvei, dai pin,
Dae sciure d’i faixöi,
Dae castagne, dae vie, dai resveglin
D’ź funtane che cantan,
Dae rame storte arrecamae d’ourive
Che cume brasse de persune vive
Strusciae dai stenti, stanche, tremurandu
Pa’ ch’i preghen cui frati
Mandai da Benedetu, chissą candu.
Au fundu l’aiga chieta de l’Armea

L’č caudu cume u cö d’ina garsuna
A sez’agni e u nu’ ven mai stalaģu;
Mangiau ancöi, deman, dopu deman
L’č sempre frescu e sempre savuriu
E u l’audura de gran.
De gran ciantau cu’e mae ‘nta nostra terra;
Batüu, purtau en colu au muriną
Pastau entu touru, bresculiu sciü e ciape,
Benediu d’aiga fresca e in po’ de sa’.
Giancu de drente e sciü curł de l’ouru
E se ti u peghi d’öriu e de süł
U pa’ bescötu.
Ti u mangi e, savulu, ti ne vöi ancu’.
E mentre ti l’acoli,
De drente, cu’ u savł d’ina pregheira,
Ina vuxe a te dixe:
«Mągiame püre fin che ti ne vöi
Che ma’ u nu’ te ne fa’.
Ma regņrdate figliu, se ti pöi,
De dąne asci ina feta a chi nu’ n’ą».

Antonio Crespi

 

PIGNASCU      (4)
IGNA VOUTA

(4) Intu Pignascu: ü u se prunünēia ascaiji i; ö u se prunünēia ascaixi e. Parlanduřu s’incuntra tanti n moli: igna per ina, marģgna per marina, figna per fina, ec. ; aiscģ tanti n scangiai in r: sara per sana, garēura per garēuna, bora per bona, ec.

Arafé ! Che beli üsi
Ch’i ghe młscia a se marigne !
I se scorda e ruche e i füsi
Per portar de roube figne.
Mentre u paire u l’č a gerbar
I se stan pe’ a ca a spegliar.
.
U ghe n’č de cheli büli
Che s’i incontra in Muregascu
I von far cume lģ a vale
E i nu parla ciü pignascu:
Candu i sghigia i fan: Uh ! Uh !
Descciatąndute in “ Surtout „ !
.
S’i turnessa a revegnie
Cheli bravi nosci vegli
Per nu ver ste scemarie
I ne ciügheria i ögli,
E i se meteria a ragliar:
“Returnąime a subacar !„
.
Mi che sun de cheli ā bora
Che nu mangiu che faixöi,
E me vestu da sti ani,
Digu sempre ai mei figliöi:
“De culeti u ghe n’č tropi„.
“Viva u ghindu e viva i stropi !„

Igna vouta intu paise
Che nu gh’era tantu lussu,
E i mangiava u pan de pąrmura
Cue rustie pegae de brussu,
Tüta a gente a l’era sara
E a cantava cua ēegara.
.
Ā matin candu i s’aissava
Cun de l’aiga e d’u savun
Mae e facia i se lavava
In calunche sia stagiun:
U bastava d’esse neti
Sensa frange ne culeti.
.
Inta geixa ā messa prima
Tüti i banchi i eira cei,
Chi pregava pe’ i söi morti,
Chi pregava pe’ i figliöi,
E pöi dopu i se n’andava
Ben cuntenti a garda’ a crava.
.
Tütu invece avura scangia:
Candu s’entra da in barber
Nu se tröva che garēure
Ch’i se fan perar derer:
I nu aspeita carlevar
Per purerse mascarar !

Antonio Allavena

 

SUSPELENCU      (3)
BOFA DE SABUN
(3) Inte Suspč gli, gl se leze scaixi cume ill, il (mouillé franēese); y vö di' ghe.

Sąbes cech’es ‘na bofa de sabłn ?
.
A rouba trasparenta d’ ün suspir.
Surtģa ch’es dau canel, s’en vora autrłn,
Dügün nun sau dun anerą finir;
Diriąs che goda a se sentir cünar
Da l’aria ch’a supata e a fą dansar.
.
Un parpagliun s’ es deviną ‘n bel giur
A veire achela bala de cristar
Che cada causa ch’ün verģa d’entur,
Cuma ‘n miragl, sabģa representar;
Y fa’, en s’avisinant: - O suare, laissa
Ch’a tieu belessa agarde e che m’en paissa !
.
Sembia ch’en lu tier vor u ēel e a mar
T’ acumpagnun ‘m’es arbus e amb’ e fius;
E ‘ntant che d’ün cou tü puąs raubar
Tuta faēun de lümes e culłs,
Da tü a te godes e t’en vas tranchila
En lu suregl che n’emberlüga e brila. -
.
Respuande a bofa: - Dģme ‘n pau tü cech’
D’ estre bela me var, pis ch’en ün ren
Passa a mieu vita ? Naisse per ün giüech’
E nun es che ‘na gucia ... Carcaren
Arriba de parier enturn a nus:
Na lacrima es a fin che fasčn tus.
.
.              
tradüēiun de «La bolla di sapone» de Trilüssa

Enrico Boyer

EN VAL PELLICE

Das agüglias de roca patanüas,
che du ēel se decupan süs u blü,
a valaia sbandaira en ün gran ēerchie
d’u buasch’ u negre e u vert de paschičs.
Tra castagnčs e faules sautan fuara
alegras e graēiusas e maisuns
de Bobi; es vieste a ciuca e es enghirlanda
de sun fügliage, e a raia du suregl
es acaressa. Da graviera imensa
en ün aret de beąs devala
u Pellice a campagna a benesir.
L’aiga manda ‘na nota fresca e duēa
cuma d’argent, e y s’acumpągna ‘n coro
de mila vitas a cantar l’eterna,
a divina cansun che nun sasģa,
a cansun d’u turrent e d’a muntagna.

 

MENTUNASCU      (2)

Marēel Firpo

inizio pagina
                      VITA NOVA
.
Fente u noaisce parlą che s’en va cum’en füm
E ru vent d’u temp nun sai duna se ru poarta,
Car che sieghe en desten che de nautre ru scarta.
Y pensu ben suven e n’ąi gran amarüm.

Aü, senēa pietą tąglian piante e getüm.
Ra campagna n’č pü ch’üna stendüa moarta.
U viegl’ u fan tumbą perché gaire raporta,
Naisce ün autre pais aiscģ ent’en barlüm.

Ma non serve ren de ciavirąnu tut
E non č ra ragian de musciąse orgügliuse,
Pü vitu che r’antigh’ tut aco serą rut.

De r’erbu non cunven de fiąse s’u brut
Perché auran tamben e ure duluruse:
U rap ch’č sortģ n’es encar enta but.

                       FELICITĄ
.
Ah ! purrč repausą sut’en metre de terra,
Non pü sentģ nuscen che vu parie a r’entorn,
Non se cürą de ren, da nuec’ ni d’u giorn,
N’ač pü de suēģ de paē’ ni de gherra !

Cum’a fił ch’ą sprandģ e, n’u giarden, se serra,
N’avč pü da sperą sü qualunche retorn,
Partģ, deliberą, vers ün autre sogiorn,
Dun a poarta, sü vu, mai pü se desserra.

Ailģ n’y č ni gran, ni lueng e ni press,
E suta ra spessł d’ün’umbra d’arcipress
Non se n’avisa manch’, ch’aia esistü ‘na vita,

Senēa avč suvenģ d’avant e ni d’apress,
De ra freidł da moart, da tepidł d’u bress,
E d’avč mai aigü en cue che parpita.

(2) Intu Mentunascu, cume intu franēese, gh’č ina regula de prununēia in scź vucali nasali: campanin prununēia campanen; nüsciün prun. nüscien; garēun prun. garēan; bon prun. ban. - gli u se prununēia ascaixi cume ill. (mouillé franēese). - ö u se prununēia ascaixi cume e. - y, ry : vö di’  ghe.
 
I GIANCHETI
A PARETA INTU LEITU
A MEI GROSSA DESCÜVERTA
PORTEVU BEN BELA FREMA
regretu
E ASSE
U TESTAMENTU DE FIGA-SECA
Emilio Azaretti
Alessandro Varaldo
Alessandro Varaldo
Marēel Firpo
Marēel Firpo
Alberto Guglielmi
Marise Ferro
 
U SOUDAN

ēent’agni fa’, sei omi d’U Soudan,
Dopu avč caminau pe' in mese a pč,
I arriva int’ina fabrica a Milan
Cun in bilun de figu. - Loche l’č
.
Su’ legnassu che avei purtau ?  I ghe fan.
- L’č pe’ fa’ in Cristu, viei, l’anima a gh’č,
N’ū duveressi fa’ de chģ a deman.
- Ah scģ ?  cun l’anima ? .... va’ ben, va’ be’ !
.
E .... u vurrei vivu o mortu, omu o figliö ?
- Perché, u purrei fa’ vivu ? - Scģ, purremu !
- Ma alura chissą u preve cum’ū vö !
.
- Ma che preve, u fa’ ün, gią che ghe semu
Patrun, faineru vivu se se pö,
S'u lu vö mortu ghe l’amasserému.

A SEBURCA

Da scéndegu, Bacģ de Bastīan
Pruprietąriu de pégure e de crąve
E ciü d’ina muscheta a cua de can,
U l’ąva l’aria de persuna grave.
Chelu che l’éira, catu, tüti i u san:
L’éira, l’č vera, de se gente brave,
Ma in’omu che, se gh’avaraivi a man,
U se perdia in t’ina bulą de fave.
.
Püre, vegnemu a di’, l’č ina furtüna
De ciarlą tantu (e u nu’ savia de loche)
Da fąsse mette capu d’a cumüna !
Belu ch’u fusse sempre inte se roche
Téste cuscģ nu’ ghe n’č ciü nesciüna:
Lasciamu andą nesciüna, ma fia poche.
.
I conta che passendu d’in Arziglia,
Ina nöte in po’ cüba e che ciüvia
E ch’u n’ąvia bevüu caiche butiglia,
U ciama u sciu Bernardu. - Sacr...estia !
A st’ura ? Chi destłrba a mia famiglia ?
- So’ u scendegu, drüveime, sautruscģa ...
- Se’ u scendegu ?!  Ma u diąvu u nu’ ve piglia ?
Fussi anche u re mancu ve drüveria.
.
Fusse anche u re ?  Son cume u re miu caru
Dąime da dorme, nu’ me fai crią,
Capirei ben che a in’omu de méi paru ...
Ma me drüvei scģ o na’ ? - Dģgu de na’ !
- Urdine d’a Maestą drüvei ! - Se caru,
Bacģ d’i béchi, te a dagu mģ a Maestą !

«Sciü Türcu m’arrendu»

A BURDIGHEA

O Diu, o Diu ! Sarve chi pö, scapamu !
Ga’ inte ‘se cane: i türchi i sun sbarcai.
Chģ a mia roba, scił, alč, loche aspeitamu ?
L’č inütile tentą, loche sparai ...
- E scrņcigheřa ! Avanti, loche famu !
- Scģ ma viei, semu persi ! o Diu, gardai:
I l’arriva: curagiu, alé, scapamu;
Mi ve lasciu, arangiąive. Ahi, ahi ahi !
Mi son persa, l’an ditu, mi u saveva ...
Ahi ... Sciu Türcu m’arrendu ! Ah che ferģa ...
Ah ... a mia schina ! ‘Sa chi a me ghe vuixeva.
O garda ... l’č in ruveu; ma che ferģa !
Mi nu’ m’arrendu e nu’ m’arrendereva
Mancu ai türchi de tüta a Barberģa.

U PAIRE LUIGE

I ladri i sun stai fina in ca’ mia,
Ma certu che in ca’ mia gh’č pocu a fa’!
Ina nöte eira lģ che m’adurmia
Candu me pa’ de sente rümesccią.
.
Ghe sarą i ladri ? - on fau - Gesümaria !
Per mģ nu’ i vögliu mancu desturbą !
I ēerca inte 'ste cąsce, int'a scansia,
Int’in armariu, e mģ: ląscia ēercą.
.
Pöi, candu i me paresce sudisfai
De früga int'i baréschi ch’ąva inturnu,
Digu:”Ma gente, e loche rümescciai !
.
Credei che inte si’ armari gh’ąge a döte ?
Se nu’ gh’atrövu ninte mģ de giurnu
Loche vurrei truvaghe vui de nöte !„

SONI INÜTILI

U me dixia in amigu: Caru miu
Nu’ saciu propriu cum’u a fenirą,
Deventu magru, secu, arreperiu
E nu’ on ciü vuluntą de travaglią.
.
Au giurnu tč paresciu assuneghiu,
Ma a nöte pöi me stentu a adurmentą:
M’assonu che a mei bela u m’ą tradiu
E me descģu d’a pena che me fa’.
.
Passu de nöte propiu maladete,
Me se desgaglia a vita cum’u sgrotu
E sņfru ciü che s’i me fesse a fete.
.
Aumenu in caiche sonu ‘stu ēairotu
A me desse trei nümeri da mete,
Che i giüghesse e vincesse in ternu au lotu.

SEBURGHIN
Silvio Andracco

 

“Irritatus eo praelio Othonis milee vertit
iras suas in Municipium Albintimilium”.

                         Cor. Tac. Hist. lib. 11-13

MAIRE VENTEMIGLIUSA

Cin de rągia e asciamai de gagną u tempu persu
i surdati d’Utun i ąn ciantau tütu lģ:
dona, tenaglie, fögu, e a mae vöie i sun partģ.
I cąra e i se spessega, chč za’ dau Portu e versu
.
u Teatru ghe brüxia - lą u sacu u va’ a bon tren.
Ma drente i ruvei duve i se sun a stentu
sařvai, i scciavi i nu’ bugia. Agiassai dau spaventu
i sbate ancura i denti e i paisce l’aren.
.
Ligą a l’auriva a dona a l’č sula. A möire. A taixe.
in sen, duve a dixeva de tegnģ u sou tesouru,
a gh’ą ina grossa ciaga cun d’i tochi de braixe …
.
Tüt’asseme i ögli cume due belügure d’ouru
i ghe scaglieza : a rie. In rie duēe, amurusu.
A vč, pigliau int’in zögu, tranchile, u figliu ascusu.

“giocavano a pari e caffo per mangiare a ufo”

                                    Graziadio Isaia Ascoli

BAUSSI RUSSI

‘Sti ani, chi, pe’ cianure sensa bunde
bestie stramesürąe viveva in gherra,
e u fögu, avanti ae barme russe e funde,
u parava u feroce Re d’a Terra.
.
Ciü, ae bataglie, e roche i nu’ rispunde,
lüxe a marina duve gh’eira a terra.
Paixe e mulessa i n’ąn purtaitu ‘st’unde
che in graziusi recanti i Baussi i sérra.
.
Ma avanzu d’Ere pe’ delongu morte
in ventu ch’au marin ‘fa scrusce u scafu
błfa gagliardu u Guřfu d’u Leun;
.
e, cume inte partie a pari e “cąfu”,
l’omu u se porta ancura a gran pasciun
de mangia a “ufu” ricurrendu ā sorte.

VENTEMIGLIUSU
Filippo Rostan
Biografia

 

APARISCIUN
U CAN E A SOU SCIUMBRIA

Gh’eira ina vota in can ch’u l’andava spediu
Tegnindu strentu in buca in ossu ben garniu
E int'u piglią ina scürsa pe’ arrivą prima a ca’
U munta insc’ina cianca ch’a traversa in beą;
Ma passandu pe’ a cianca u vč, suta ā currente,
In can cu’in ossu in buca lģ fermu a dąřu a mente.
Sensa pensaghe tantu u se gh’asbriva adossu
Asciamau d'ā cuvea de purtaghe via l’ossu.
Ma u can ch’u l’ąva vistu, a l’eira a sou sciumbria
che, ciumbandu inte l’aiga, aviau a l’č sparia:
L’ossu ch’u l’ąva in buca, l’aiga a se l’ą purtau
E ancu' u l’č andaitu a in fi de nu’ möire anegau.
‘Sta foureta, figliöi, a l’č fa’ pe’ mustrą
Che ciascün d’u sou ben se deve cuntentą.

Parlavimu inseme ina matin
e ti miravi in terra da ina parte,
pöi ti ąi tirau sciü a testa cian cianin,
cun a tou graēia delicą e senz’arte
.
e i ögli tou, de pasciun tantu cin,
i me sun paresciüi. Pareschi, aissandu
in scuverciu de rasu e maruchin,
öuri e prie fine i apan belügurandu.

DEXIDERIU

Oh ! se sta seira puresse,
‘sta seira sula e pöi ciü,
fa’ che i mei baixi i cařesse
duēi e lengeiri, insce tü,
.
Cume de tache d’aigaglia
insc’ina rösa, cian cian:
tache che, noma, e desgaglia
u primu su’ de duman !

VENTEMIGLIUSU
Emilio Azaretti
Biografia

 

            Literatüra - prosa

                                                             E ASSE
                                                       
VENTEMIGLIUSU                Alessandro Varaldo - 1935

      Mi’ pousava u mei libru insc’ina pria e gh’agiütava a tirą, o ghe dumandava d’e nutiēie in scią pesca.  Ciü suvente perņ l’invidiava. Da chi a in po’ i üřtimi ragi i spariran de derč ai murri d’a Pruvenēa luntana, e u ciairł grixu u ne infruperą inta sou cařma. Pöi spunterą a lüna de derč a A Burdighea. A l’č ina gala de lüna che a tramunterą aviau.
         
- Scił Ninu, scią ven ?
        
- Magąra purresse vegnģ, purresse in sciā prua d’u gussu da’ recatu au fögu in scią grixela !  Duve se’ avura o mei amighi Giuą e Pič Pascienza ? Ve n’arregurdč ancura d’u garsunetu che u lezeva u latin, chelu scritu misteriusu ch’u ve duveva paresce cume e parole de magia ch’i se pronunēia segnandu l’arsipela cun e tesuire ?
       
I vegu ancura i mei amighi Pascienza !  Giuą grave, sutürnu, in po’ rüvegu, e Pič ā man, ciü alegru, ciü burdelusu.
         
- Scią böte stu libru, scił Ninu !
        
Ah, cume sereva staitu megliu sciuricą i libri e vegnģ cun vui, liberu, in scią marina !  Ma cose u l’avereva ditu u scił Girumin ?
        
E cuscģ arrestava mařinconicu a mirą d’in sce l’autu scarin d’arena e d’ąrega i gussi sghiglią tranchili in sce l’aiga. Intu mentre cara a nöte, d’i lümi i s’aēende desperseverai pe’ a Ēitą e i grandi ögli d’i fari luntai i se dröve e i se serra cume in reciamu.
         
Arrestu sulu cun u mei libru de latin, tütu in ziru l’č silenziu, e davanti a mi’ a marina a cianze apena inta nöte scüra.

        Candu u mei travagliu de scritł (che u paresce tantu liberu e che in scangiu u l’ą ciü caene che nu’ se pense) u m’ū permeterą, vögliu turna vegnģ a Ventemiglia e ēercą i recanti ascusi e e viste abrighe de candu eira figliö.
         
Vögliu turna zirundą pe’ tüta a ciaza de "E Asse” che, ai mei tempi, a l’andava d’a buca d’u Röia a chela da scciümaira de Nervia. A nu’ l’č ciü a mčixima, u saciu, a l’č tüta scangią. Ma mi’ faron contu de nu’ acņrzime d’u prugressu che gh’č staitu, serreron caiche vota i ögli e me parescerą de vémera turna cume a cheli tempi.
          
E l’č lulģ che fassu inte stu mumentu.
         
Caru pe’ a stradeta che a traversa a vila d’i mei veci, e m’afermu in sce l’autu scarin d’arena che u domina a ciaza. L’č mezugiurnu; (a l’eira a mei pasciun, ina vota, de carą ā marina in sciū bon d’u mezugiurnu). A ciaza, maiscģ larga inte cheli tempi, a lüxe cume in’autra marina: i gussi d’i pescavui, astracai, paresce che i rie suta a stu baixu asfarau. Nu’ gh’č arima viva. Nu’ vegu ni Sant’Ampegliu, ni u Cavu Martin, ni mancu a punta d’A Murtura, l’č cume se ghe fusse davanti ina tendina de lüxe: noma a Ēitą a se ve franca intu barbagliu, e, derč ā Ēitą, e due fire de muntagne paresche a due aře. Ma sentu in sciū mei fronte a fąra d’u su, e i mei ögli i s’asbascia agagnai. E cume in fringhelu orbu cantu a lüxe che nu’ pösciu ciü ve’. Nu’ sun staitu mai veramente pueta che davanti ā mei marina deserta e abarbagliante.
         
E m’arregordu iscģ d’i tramunti d’ouru. I pescavui ch’i tira a re’, adaixu, carmi, rassegnai; o che i s’apareglia pe’ u tartanun. I sun i mei veci amighi Pascienza, Giuą, e Pič, e i me riēeve senza mancu mirame cume fusse ün d’i sou.

                                    A MEI GROSSA DESCUVERTA
                                                     
VENTEMIGLIUSU                 Alessandro Varaldo - 1935

    Ciü dģ ... fina au tempu d’e vacanēe; pe’ dame de arie davanti ai mei amighi pescavui. E difati, in belu giurnu m’ū metu int'a staca e caru in sciā ciaza duve, a l’umbra d’u gussu «Sparagu», i mei amighi Giuą e Pič Pasciensa i sarziva e rč.
      -
Cose Scią gh’ą inta staca, Scił Ninu ?
        Cun aria d’impurtanēa tiru föra u mei libru e fassu zirą e pagine cume u prevostu d’u Cuventu u l’avereva zirau chele d’u sou breviariu, che següramente u saveva a memoria.
    
- I sun puesie.
    
- Puesie ?  Scią ne leze caicüna.
    
- Ma i sun in franēese.
    
- E ben, fa’ ninte. Scią e leze u mčiximu.
       
Ahi, belu Scignł caru !  Sun ciapau int'a mei ciąpura. Cume l’č che me l’arrangiu ?  Vieva za’ a facia stuną de Giuą e Pič mirame cun in faturisu de compasciun. Me fassu curagiu e drövu u libru. Digu:
    
- Da ina parte gh’č u franēese e da l’autra u dialetu.
    
- Scią leze u dialetu, alura !
     
Int'a sou ingenuitą i pensava forsci ch’u fusse ventemigliusu. Ma mi’, int'a mei ingenuitą  - cun tütu che duvesse regordąme d’i versi che Dante int'u Pürgatöriu u fa’ dģ a Arnaldo Daniello  - pensava ch’u fusse in parlą difiēile, da nu’ acapine ren ...  E ben, facile nu’, a prima vista, e mancu semplice, e u strupiava, ma chģ e la sautava föra de parole che i mei amighi pescavui i capiva, ch’i l’eira nostre, ascąixi ventemigliuse o munegasche.
     
- Gą: paire, maire, aigo, gaire .....
   
- Cume i ghe ciama a sta puesia ?  - u me dumanda Giuą.
    
- Mireio ...
       
L’č cuscģ che in cumpagnia de dui poveri pescavui d’ź Asse, a Ventemiglia, davanti ae coste d’a Pruvenēa luntana, on descuvertu pe’ a prima vota u pueta Mistral  - in latin cume nui  - e l’on incontrau in spiritu cume se incontra i pueti.

       Sti ani  - parlu d’u seculu passau  — se custłmava de lascią infirą e braghe longhe ai figliöi u giurnu d’a prima cumeniun. Mi l’on faita a Ventemiglia Auta cun caiche cumpagnu d’a mei etą, in privau intu Seminariu, suta a direēiun de chelu sant’omu d’u canonegu Amalberti, bon’arima, che tüti i l’arregorda cume Prč Calistu.
         Me vegu ancł, dopu a funēiun, vestiu de negru, a mei brava gassa gianca cue frange d’ouru inturnu au brassu, intrą inta staēiun de Ventemiglia pe’ ēercą me paire. E me vegu ancura fermu davanti au bancu d’i giurnali  - cosa che fava sempre  - cu'a buca larga, in cuntemplaciun d’i libri e d’ź riviste, che, forsci, i nu’ l’eira mancu tüte adatae pe’ ina prima cumeniun. A l’č ina abitüdine che a m’č restą chela de fermame davanti ae vedrine de pape’ stampau, ancöi - e n’č passau d’i ani !  - cun a mčixima cüriusitą d’alura.
        
A scignurina d’u bancu  - ch’a l’eira fina in belu tocu de zuvena  - dopu aveme faitu i cumpřimenti pe’ e mei braghe longhe che, pe’ diřa cun e sou parole, i me fava paresce «in figürin de Parigi», a l’ą vusciüu iscģ fame in regalu. E che regalu !  In libru.
 
- Tč, Ninu, cuscģ ti imparerai a fa’ e puesie.
          
Pecaire !  l’eira in pecin libretu mezu giaunissu dau tropu tempu che u l’eira staitu espostu int'a vedrina; se vč che i impiegai, i uficiali e i viagiatui spresciai, pocu i s’interessava de puesia.
        
Ma mi’ eira maiscģ belu cuntentu, cun tutü che me fusse acortu ā prima öglią ch’u l’eira scritu in franēese, parlą che cunusceva pocu, anēi, ninte d’u tütu, per via che da nui basta mesccią caiche parola mentunasca o nissarda au ventemigliusu pe’ fąse capģ da l’autra parte d’a frunteira e da caiche cumpagnu figliu d’impiegai franēesi.
       
In libru perņ u l’eira sempre in libru, mčiximu s’u fusse staitu scritu in arabu. E l’on messu in mustra int'a mei pecina bibliuteca, tra u Verne e u De Amicis, e nu l’on ciü tucau.

                                                      I GIANCHETI

                                                                   VENTEMIGLIUSU     arrecampą da Emilio AZARETTI - 1938

     Ma ecu che intantu ch’a l’ą i fresciöi ch’i frize inta paiela, u figliö, ch’u zirundava pe’ a cuxina, u cumenēa a cianze e a crią pe’ in besögnu ch’u nu’ pö rimandą, nģ fąsse fa’ da in’autru.
     A maire a nu’ fa’ ni’ ün ni’ dui a l’aganta ina pignata e a gh’u seta.
    ‘Sta decisiun da Napuleun a ghe permete de fenģ e sou pitanēéte de giancheti propiu maisciben e ‘sta vota a pö aspeitą tranchila l’ura d’u sderną.
    Dunca, Franēč u l’č assetau a toura e so’ muglič a ghe versa d’ā süpeira ina cassą de menestra de giancheti che noma a l’audł a mete veramente apetitu.
- I giancheti inta menestra i sun asgairai - u ghe dixe Franēč dopu čssisene faitu carą due sgiate - ti avessi faitu dui fresciöi.
- L’ņn faiti - a ghe rispunde a muglič e a gh’arriva cun ina bela tundagną de fresciöi dourai e caudi.
Franēč u ghe da’ ina bona pata e pöi u cumensa turna:
- ‘Sti fresciöi i sun unti, candu a frize nu’ s’č boi se fa’ u turtelu.
- Gh’č iscģ u turtelu - a ghe dixe so’ muglič e a gh’u porta.
- ‘Sti fritümi e ‘sti pastissi, ti u sai, i nł me sun mai andaiti: u gianchetu u vésse cötu sccetu, a sou morte a l’č bugliu.
    U nu’ l’ą mancu ancura feniu de parlą che so’ muglič a gh’arriva cun in’insalateireta cina de giancheti buglī.
‘Sta vota Francč o l’č arragiau, u l’č arragiau in sciü seriu, u nu’ pö purtąne a fundu üna e alura u se mete a raglią
- A l’č ina vergögna, lulģ se ciama asgairą a roba. Ina maną de giancheti a i vö fa’ inte ēincanta modi diversi e nu’ ghe n’č pe’ nisciün. Mąngiateři i toi giancheti, che mi’ nu’ te ne vögliu.
- E alura cose te portu ? - a ghe fa’ tüta duēe so’ muglič.
- Ina bčla mer …… - u rispunde füriusu Franēč.
    A muglič a va’ spedia in cuxina, a piglia a pignata duve a l’ąva setau u figliö, a ghe mete in scuverciu e a gh’ą porta in toura. E intantu che Franēč cüriusu u l’č in tren de tirą sciü u scuverciu a ghe dixe:
- Ecu chģ, ti sei serviu.

     Gh’eira in vota in’omu ch’u se ciamava Franēč e ch’u l’eira chelu che se pö di’ ina rugna. Pe’ tütu u truvava da di’ e u l’ąva da mungugną cun chela povera dona de so’ muglič che, pe’ cantu a fusse brava e a ēerchesse de fa’ tütu u sou puscibiře pe’ cuntentąru, a nu’ riesciva mai a induvinąghene üna.
     Duve pöi i l’eira ciü rugnusu l’eira intu mangią. A sderną e a ēena l’eira ina nuena cuntinua: a l’č sarą, a l’č fata, düra o mola, crüa o strüną.
     Ma cun tütu lulģ u nu’ perdeva l’apetitu e i megliu bucui i l’eira i soi. E u nu’ l’ąva mancu cumpasciun pe’ so’ rnuglič che, cun trei figliöi da tirąsse sciü e u ciü pecin tütu u giurnu inte gambe, percose u nu’ l’andava ancura a l’asigliu; a nu’ puxeva següramente arezirąsse ą cuxina cume a l’avereva vusciüu.
     Ven che in giurnu Franēč u s’arrecampa a ünz’ure e meza in ca’ cun in grossu pachetu de giancheti.
- T’ņn purtau i giancheti - e u ghe lanēa lģ u pachetu insciu taurin.
- Ti savi ben che gh’eira za’ u stüfau insciu fögu.
- Ma che stüfau; nu’ ti sei mai da tempu ina vota pe’ cuntentąme, nu’ ti vöi mai fa’ chelu che te digu.
- Va’ ben Franēč, u stüfau u mangeremu duman. Cume t’ī vöi ‘sti giancheti ?
- Cume i vögliu, cume i vögliu; sun mģ u cögu ? L’č ina vergögna che deve pensą a tütu mģ: fina ā cuxina.
- Ma l’eira pe’ fąři cume i te piaixeva.
- L’č ina vergögna, fąři boi e i me piaixeran - e u l’č sciurtiu sbatendu a porta.
    ‘Sta povera dona a se sereva daita ai Türchi, a sąva ben che a mezugiurnu a sereva staita ina ratela.
    Se a i fąva buglī u gh’avereva dumandau i fresciöi, se a fąva i fresciöi u l’avereva vusciüi intu turtélu, inta fritą o inta menestra.
   In bona fin a desbrüca ‘sti giancheti, che pe’ desgrazia i l’eira ancura cin d’arega, e intantu ch’a i neteza ghe ven in mente de fąne dui a tüti i modi e a se ghe mete.
    Inta cuxina gh’eira in’invexiendu de pignate, de testi, de cassarole, de paiele e a muglič de Franēč a zira asbrivą a tastą chģ, a mete l’öriu lą, a preparą da l’autra parte.

                                        A PARETA INTU LEITU
                                                            VENTEMIGLIUSU                   Alberto Guglielmi - 1932
.
     Int’ina fraziun de Ventemiglia, ‘sti ani, ghe stava in veciotu ancura in gamba, de nome Segł, ch’u l’ąva ina serva afeziuną, in po’ menu vecia de elu, e che in ca’ a cumandava pezu che se a fusse ela a padruna.
      I amighi, lenghe brüte, i dieva che Segł u I’eira caicosa de ciü e caicosa de menu che in padrun, ma i nu’ I’ąva nisciüna pröva. Cume fa’ pe’ precürąssera ?
     A forza de stüdią a ün ghe ven in’idea: u ne parla ai cumpagni, i se mete d’acordiu, e a mčixima seira, in ēinche o sei i van a atruvą Segł. I u ven in cuxina, assetau d’ā toura, pipa ai lerfi, che u se leze u sou giurnale, cun da I’autra parte a serva che a l’č in tren de preparaghe ina maglia de lana. Segł u destapa in pa’ de buteglie de chele cue teragnae, i ciaciąra, i rie …… , ma propiu intu mentre che i I’aģssa i goti pe’ tucą a l’amicizia e ā salüte de tüti, se cumpisce u tradimentu. Ün d’a cumpagnia, praticu d’a ca’, senza esse vistu, u s’aveixina ai furneli, u piglia a pareta e, d’ascusun, u a porta …… induvinč duve ? Suta au cuscin d’u leitu d’a serva.
      Caiche seira dopu, pe’ vč se u corpu u l’č riesciu, a cumpagnia a riturna da I’amigu Segł che, apena u te i vč, u ghe fa’: - Se’ vui che avč ascusu a pareta, eh ! Pele storte ! L’č trei giurni che Pepina ā ēerca pe’ tüta a ca’. Duve I’avč futüa, u se pö savč ? -
Nu’ ve digu cume i amighi i se duveva tegnģ a pansa dau rie !
      Chelu mčiximu che u I’ąva faitu u corpu u sciorte d’ā cuxina e u s’arrecampa cu’a pareta, senza perņ vurrč di’ duve u l’ąva messa.
- Eh ! Furtünau vui, - i dixe pöi au padrun sciortendu - furtünau vui che avč ina perla de serva che, pe’ ēercą a pareta, i sun tre nöte che a nu’ va’ mancu ciü a dorme intu sou leitu !

                                    U TESTAMENT DE FIGA-SECA
                                                              MENTUNASCU                            Marēel FIRPO - 1965
.
     
Che Figa-Seca fusse en brau ome, era en brau ome che nun auria manch’ fac’ ma’ a en lean.
     Non travagliava gaire, perché a vita, desģa, non č ch’en passage e, tamben, non comenēava ren perché en non sa’ mai se se pue fenģ.
E en se demanda cum’ą fac’ a avč d’enfante.
      Cura sa muglič, Margarģ, s’enrabiava contra de elu, y respondia tranchile: Feniral per te rende marauta, alura seral cuntenta. Cur a u tratava de feneant, issava e spale e ry desģa: Ma maigran m’ą sempre dic’ che y car en pauch’ de tut per fa’ en mundu.
      De sou non n’avia gaire perch’avia pał d’ü perde, ma, d’enfante n’avģa üna bela combricula.
- Non sal far ch’acņ - criava Margarģ.
- Encara ben - respondia Figa-Seca. E cada an en era en.
     Ma, cum’u predicava aiscģ ben, ren non düra s’a terra, manch’ą sanitą e, en giorn, Figa-Seca tumba maraut. Capisce sübitu che carerą de rende a sua arima a Diu, benché non age fac’ ren per acņ.
     E per a prima vota d’a sa vita ą fac’ en sforēo, a demandą ch’anessan a ēercąry ru nutari, perché vuria fa’ testament.
      U nutari ! Margarģ n’era süfocaia, ma es anacia. U nutari, che sabģa che Figa-Seca non possedia ren, se n’č ben stuną, ma non a pusciü, per duvč, refüsą de scutą u desideriu d’en muribund ... e pui, non se sa mai ! Dunca, arriba.
- M’al fac’ demandą, Figa-Seca ?
- Scignł scģ, scił nutari. Viegliu fa’ testament.
- Testament !!!
- E scģ, scił nutari, scią se sete achģ, e scią scrive.
      U nutari non sa’ pü ēo che pensą, ma piglia u papč, a piüma e s’asseta au desch’ e di’: Sun prunt.
- Beniscimu, scił nutari. Scią scrive. Primu ü enfante. Ląisciu a ma figlia ‘n a campagna ‘n u Munie.
- ‘Na campagna ‘n u Munie ? - ressauta u nutari.
- Scią scrive, scił nutari, scią scrive. A mun figl’ Giausč, üna vigna, ver de Guarbi.
- Una vigna ver de Guarbi ? - U nutari se toca s’y es.
- A ma figlia Girumina en masaghen da sauma ent’a Costa.
- Ent’a Costa ? - U nutari se sente venģ ‘na cungestiun.
- A ma muglič Margarģ, ena casa ent’a carriera.
- Una casa ent’a carriera ? - Stu cou u nutari se issa. – Ma te fuce de mģ, Figa-Seca, e non permetu ...
- Scią se sete, Sił nutari e scią scrive sempre – respoande Figa-Seca che cumenēa a rantegą - m’č pü faēile, a mģ, de rü lascią, ch’a elü de rü trovą.
       Au giorn d’ancui, Figa-Seca seria stac’ en gran ome politicu.

                                    PORTEVU BEN, BELA FREMA
                                                              MENTUNASCU                            Marēel FIRPO - 1932
.
      Diu me delibere de dģ de mą dü vesģ anca ch’y ‘n sieghe d’achelü che farian daną San Lauren.
     Antņ Pessügh’ e tanta Terč a Tignuara, sun vesģ üntü Munič. De marrģ vesģ, perché tanta Terč es’üna spina. Tute ü giurne se tacan lite.
    Tant’ese che per ‘na chestiun d’aiga da venda, se sun dice de tüte e ch’Antņ de desperaziun ą crią “sauma” a tanta Terč. Cuma y era testemoni, Antņ Pessügh’ ese stace citą davanc’ u Giüge.
     A Mentun, de memoria de crestian, nu s’era mai viste tantu mundu an tribünale. Car tanta Terč s’avia piglią u pü bon avucatu de Nissa e Antņ Pessügh’ Giausč Barretin che n’ą mancu de pe sā lenga.
     Fatu si stą, che dģ mi, dģ tü, sentan ü testemoni e mestr’Antņ ese cundaną a caranta sou d’amenda. Terč a Tignuara nu se pussedeva pü.
     R’afaire fenia, cadaün se issa pe’ s’en aną. Tute ‘n ün cou, Antņ Pessügh’ se vira vers’u Giüge e y dģ: Scił Giüge, scią scüse, y vurreria demandary ‘na spiegaziun.
- Disč, Antņ.
- Nu’ scią m’ą cundaną perch’ai dice “sauma” ünte sta frema ?
- Scģ, e se recumenēč pegiu per vu.
- Ma, scił Giüge, se mi dighessa “frema” a üna sauma scią me cundaneria ?
- E mai pü ! - respuande u Giüge.
     Alura, Antņ Pessügh’ se revira verse tanta Terč a Tignuara, e respetuse, cuma se salütessa u Santissimu, y cria:
- Purtevu ben, bela frema !

Biografia

                                                    REGRETU
                                                              Ventemigliusu                            Marise FERRO - 1934


     
Gh’č d’i paisi che mčiximu se u prugressu u i trasfurma, pe’ nui i nu’ scangia: i sun cheli duve se semu alevai. I l’arresta, inte nui, fermi cume ina terra d’astracu e se pensa de riturnaghe candu u cö u l’ą besögnu de cunsula˛iun sane e sincere.
       Pe’ mi ‘sta terra a l’č Ventemiglia, che a mei fantaxia a veste de furme e de cuřui föra da realtą, cume s’u fusse u paise d’ina bela foura. Püre Ventemiglia a l’č in paise veru, giancu e grixu insci’ā riva d’a marina, spartiu in dui d’ā valą d’u Röia; in paise ch’u s’abelisce e u se trasfurma. Ma mi a vegu delongu cume candu eira figliö e se ancöi ghe riturnu e nuvitą che gh’atrövu, me paresce ch’i l’arruvine.
        E vurrereva ch’a restesse pe’ l’avegnģ, cume ancura a l’č, a ēitą ciü ligure de tüta a Riveira. Nu’ lüstra e sensa fisunumia cume Sanremu, nu’ gasta dai furesti cume A Burdighea e Uspeareti, ni mundana cume Arasce: ma ina ēitą vergine, frütu veru d’a nostra terra, d’in cuřł faitu de sł, de marina, de ventu.
       Pocu a conta pe’ ela a man de l’omu, ben ciü grande l’č u sciau ch’a respira: sciau ch’u munta da ina marina batüa dau rebossu e u cařa dae muntagne rüveghe, scciapae a corpi de picossa.
       E mi vegu ‘sta Ventemiglia trasfüsa inte in’aria ch’a l’incanta; inte ‘st’aria vegu passą a sciumbria d’ina garsuna cu’i cavegli longhi e me ricunusciu; vegu a sciumbria d’ina dona ch’a paresce maiscģ lestra a lasciąsse purtą dau ventu ch’u ghe énscie u corpu grassu e lengeiru, i cavegli, u cö e ricunusciu me maire grande.
       Vurrereva deventą turna chela garsuna e int’u mezu a chele due sciumbrie següre, piglią turna u fi d’in discursu ch’u nu’ fenisse mai ciü.

Raccolta
inizio pagina
home

 

MENTUNASCU      (2)

Etienne Clerissi

inizio pagina
A CRUSTA

(2) Intu Mentunascu, cume intu franēese, gh’č ina regula de prununēia in scź vucali nasali: campanin prununēia campanen; nüsciün prun. nüscien; garēun prun. garēan; bon prun. ban. - gli u se prununēia ascaixi cume ill. (mouillé franēese). - ö u se prununēia ascaixi cume e. - y, ry : vö di’  ghe.

Per vu fa ‘na buana crusta
e purrč ben bagnetą
pa besugna d’esse a susta
dam’ un desch’ ben arnescą !...
Au suregli, ünte ‘na fąiscia
e dau vent’ ben reparą,
dam’u prat’ süsa ‘na cąiscia,
preparč da mastegą.
Car’avč, paure o rich’
de ravanete
e de favete
üna cua de stucafich’
de cardele
fresche e bele,
de murü
de capirł :
üna ēebeta,
de richeta,
de bon üeri
giąun’e sueri,
ün vaset’
de machet’
üna schiapa de limun,
üna testa de bon pan,
de tartģfule ünta ēenre
dam’ün ēelaru ben tenre ...
E iempč ben ra buciarda
dam’ün gross’ embutał ...
Vu lechč finte ra barba
e cantč de bon imł !

PRIMAVERA
Bentost’ se vč ra purēeleta
che vora asperta, va e ven,
e ra crentusa viuleta
issa ra testa ün ber matin.

Tüte re ribe sun fiurie
subre re bunde e au sutran,
ra bianca fił d’u mandurie
se spusa dam’u parpagliun.

Se sent’u cant’ chią, fresch’e viu
d’u russignolu inni valun:
ru merlu scapa d’intu niu
e Magiu spunta dau barcun !

Eviva tü, o Primavera,
bela regina de stagił
ch’iempe de fił pra e feniera
e n’iempe r’arima d’amł.

Mars se n’arrie d’a buriana:
rü darrģ saute de r’invern’;
ra vis int’ün burre de lana
scauda e cua ru marinvern !

Ru suregl’ bug’ cumenēa a tegne,
metetč vite ru capč
e, re sue frasche sun maregne,
gardatč ben, marfiatč.

Ra passagera rundureta,
achelu pasi e belu auēč,
de lüegne arriba, ven direta
festą ra Prima e San Giausč.

Püi Abrģ issa ra tendina
vue descürbģ ben ru suregl’
encą cübert’ de taragnigna:
ra Primavera ese su süegl’.

 

MUNEGASCU      (1)

Luģ Notari

inizio pagina
                 FELIBRIGE
Prefaziun a «Bülüghe Munegasche» d’u 1941

É sempre, sempre, u meme riturnelu:
« Nun stč ciü scrive ün Corsu o ün Pruvenēau.
.... o ün Munegascu .... mortu e suterrau:
scrivi ‘n Franēese .... che č tantu belu !
Non ru stč ciü a dģ, pe’ amur d’u Cielu,
e ēerché de capģ che č pecąu
de cumparą ‘n calen .... a ün fanąu
o ün gussétu ..... a ün gran vascelu.
R’anbiēiun nun ne tira vers’ u largu:
nui vugąmu ün cantandu sciü u gussėtu,
pressu dė sponde che n’ąn vistu nasce
e ru nostru gussėtu nun č cargu
che de piciune cose ch’u l’ümetu
d’u calen n’ą mustrau, ancura ün fasce !
Per nui, che Diu ne lasce
canterelą e mete üna puesģa
ru parlą che parląvemu ün famiglia,
č gią ‘na meraviglia !

R’ESTAE DE SAN MARTIN

Una vota San Martin
se n’andava per camin
sciü ‘n cavalu belu giancu
cu ra soa spada au fiancu.

Era gią passau ri Santi:
fava ün tempu da briganti,
aiga, ventu, ün gran frėdassu,
e u cavalu andava au passu.
.
Au virą d’ün caminetu
San Martin trova ün vegliėtu
mezu nüu e stremenēiu
tremurante e necheriu.
.
San Martin ąva ün mantelu
fau de növu e assai belu,
ma, pe’ a Santa Fé de Diu,
pa ciü grande ch’ün mandigliu.
.
Cun ra spada ne fa’ dui.
Dixe au vegliu :“ün č per vui„
e u veglietu ün rengraēiandu,
se ne frupa ün tremurandu.
.
Sciü d’u cou se larga u celu,
ru surėgliu lüxe belu,
tütu au viru, per incantu,
sortu ė sciure, i auxeli cantu !
.
E despöi chela matin
gh’č r’estae de San Martin.

SUNĖTU MUNEGASCU
(1) A Munegu ö u se leze scaixi e - gli u se leze scaixi ill (moillé franēese) - ė u se leze scaixi i.

Che paixe senēa fin te dąghe Idiu,
belu pavagliunotu russu e giancu,
tü che de sciratą nun sģ mai stancu.
sciü d’a to’ Roca baixą dau surigliu.
.
Ren che de sciaratą ben au surigliu
tü, a cü vö capģ, ru dģxi francu
ch’a viulenēa nun ra crignu mancu
ri picenin, cun r’agiütu de Diu.
.
Oh fussa püra che ‘na bona vota
tüti ri pavagliui d’u mundu üntregu
parlissu cuma tü che sģ u ciü vegliu:
a pąxe regnerģssa in cada lögu !
.
Ma Diu t’agiüte e che Santa Devota
te tegne dritu sdiü d’u nostru Scögliu !

ÜNTRA NUI

- De foře pe’ i figliöi ?... Ma tü sģ matu ?
e scrite in munegascu per de ciü !...
Ma tü nun sai, o poveru de tü,
che perdi u tempu se nun perdi u fiatu ?
Mancu ciü ra dutrina d’u cüratu
nun vö scutą, ra nostra zuventü !...
autru che ra murala de dui mü
o d’ün crovu, d’ün ratu, ün con o ‘n gatu !
E pöi, ancöi, per se gagną ru pan
ben autra cosa ghe fņ studią
ch’u munegascu de to maire-gran ! -
- Ēö che tü dģ, amigu, č veritą,
ma i vegli munegaschi se ne van ...
e morerą con ėli u so’ parlą !

A ÜN CANARĢ SULITARI

Ghe n’č che fņ che passu ra marina
E i cuntinenti e vagu, vagu e vagu ...
Cü po’ savč unde u destin ri mena ?
Ąimu ra libertą e se ne pagu.
.
Tü nasci ünt’üna gagia picenina
E inta to’ vita nun ąi d’autru svagu
Che de sautarelą a pina a pina
Da ün barrun a l’autru: «u vegnu e vagu».
.
Ancura bon se te dan da mangią ...
E ün giurnu de baldoria nun s’ubliu
D’u meschin che nun fąva che cantą !
.
Ma viva tü, poveru piciun cristu !
Ra to’ vuxģta mėte de surigliu
Finta drünt’ün carrugiu scüru e tristu !

 

      Fegüre d'a Barma Grande

    Prefaēiun de l'Antulugia - 1932

   A Barma Granda - 2000

 De Antņ Grimaldi, principe de Munegu, (1701-1731) ch'u parlava e u scriveva in munegascu, nu’ ąmu che de letere, duve u se limita a mčtighe caiche frase int'a lenga d’u paise e a firmąsse “U segnł de Munegu”; e de ēerte letere che ina so' figlia a ghe scriveva d'ā Curte de Parigi, tüte in munegascu, nu’ n’č arrestau che a nutiēia. Gh’č pe' contru caiche puesia e caiche cansun pupulare faite o trascrite int'u seculu passau e che se riprumetemu de püblicą int'i nostri vulümi.
    
Pe’ rende ciü interessante a nostra püblicaēiun dau puntu de vista fulcluristicu e praticu, gh’amu iscģ azuntau l’Armanacu d’a nostra regiun, e ina Bibliugrafia de scriti dialetali d’i nostri paisi.

PREFAĒIUN au n. 1 - anu 1932

E püblicaēiun paresciue fina au giurnu d’ancöi insc'i parlai Intemelģ i se riduxe, levau caiche munugrafia particulą, a chele d’u Scił O. J. Andrews inscił Mentunascu, e ae gramatiche d’A Burdighea e de Reaudu d’u Scił Ch. Garnier.
      
Pe’ porze d’a materia a növi e ciü larghi stüdi de lenga e de fulclure, amu pensau de püblicą ‘sta Antulugia inte diversi vulümi, arrecampandu scriti, fiřastroche, foure e pruverbi int'i dialeti d’a regiun.
       
I ducümenti antighi a nostra cunuscensa i sun scarsi. Se sa’ che versu 1600 Girö Lanteri u l’ą scritu ina «Raccolta di sonetti e di epigrammi» tüta in ventemigliusu, e versu u 1650 Paulu Avustin Orengo ina «Musa Ventimigliese, centuria di sonetti nella volgare favella del paese, scherzi poetici», ma sece üna che l’autra i sun andaite perdüe.

Andrews J.B.  - Essai de Grammaire du dialecte Mentonnais.                     - Impr. Niēoise, Nice 1875.
Andrews J.B.  - Dictionnaire Mentonnais - Franēais.                                   - Impr. Niēoise, Nice 1875.
Garnier Ch.     - Grammaires et Vocabulaires métodiques des idiomes de Bordighera e de Realdo.  -
                                                                                                                              Leroux, Paris 1898
.

inizio pagina

 

home
 rivista il : 07 febbraio 2014
Raccolta