Ancöi l'è e i sun e ure

Valutazione attuale: 5 / 5

Stella attivaStella attivaStella attivaStella attivaStella attiva
 

 

 

 

I  PESCAVUI  D’A  MURTURA

                                                                              murturatu                                                  Renzo VILLA – 1977

    A Murtura a l’è delongu sta’ in postu de pescavui perchè, ina vouta, int’a marina davanti au paise, gh’eira bon pe’ pescà e, me n’avisu mi che, inte Bigliamin,1 gh’eira ina chinzena de gussi.

    I omi i l’eira ascaixi tüti pescavui aiscì se, pe’ vive, i nu’ l’andava sulu a pesca, ma i fava aiscì d’u restu perché, cume u dixeva u pruverbiu: «Chi cacia e pesca üsa, in giurnu u mangia e l’autru u müsa».

    I pescavui i l’eira gente ch’i l’àva tüti caiche tocu de terra cun catru aurive in po’ de vigna cun caiche arburu de früta, dui surchi de patate, ina bulà de fave e in po’ d’ortu.

E cuscì i tirava avanti aiscì se gh’atocava a trebülà cume bestie, nu’ pe’ ninte alura se dixeva che «San Remu e San Magagliu i l’eira dui marrì santi».

    Defati, a vita d’u pescavù a nu’ l’eira gairi bela. Besögnava aissàse de nöte, a tüte e ure e tante voute, i pescavui i nu’ l’andava mancu a dorme a ca’. I durmeva â marina, int’ina barraca, acorgai insc’ina bassaca cina d’arga, magara meza bagnüstrà. L’è pe’ lulì che, candu i l’eira veci, i l’eira tüti cin de reumatismi.

    U ciü belu l’eira candu vegneva a marina grossa e i l’àva i inzegni 2 a bagnu. De due, una: o lascià che a marina a s’i portesse fina mi nu’ saciu unde, o rezegà a pele pe’ andaři a recampà

    Candu, invece se gastava i tempi e i nu’ pùxeva andà a pescà, nu’ l’eira ditu ch’i s’arepouzesse perché i n’aprufitava pe’ cüxe i trémari duve i l’àva de sgarbi. 0püra i parteva e i se n’andava int’in boscu a fasse in sacu de rüsca 3 de pin pe’ fa’ a tenta.4

    De cheli tempi, e re’ i l’eira fae de cutun, de lin o de canava e besögnava fare buglie int’in grossu pairö, cin d’aiga dusse cun a rüsca de pin drente. Avanti, a rusca a se duxeva pistà int’u murtà fina a fařa deventà a brügaglie cume a sà grossa. A tenta a l’andava fa’ aumenu ina vouta au mese se se vuxeva sarvà e re’ dau marin che sedunca u s’ê mangiava.

    De candu in candu besögnava lavà i trémari sbaténduri int’e l’aiga pe’ levaghe a brüma,5 che sereva tütu u brütessu ch’i recampa int’a marina: arga, bura e pauta.

    In bona fin, i pescavui i nu’ l’àva mai in mumentu de chietu, ni candu fava bon, ni candu vegneva e maregasse.

    Aiscì e pescavuire, cuscì i ghe dixeva ae muglié d’i pescavui, i l’àva u sou da fa’: candu â matin, arrivava i gussi in terra, i se pigliava a corba cu’i pesci drente, i sa meteva isci’a testa e, cun u baransun in man, i l’andava a vende.

    I ciù famusi pescavui d’A Murtura i l’éira «I Marinai» che, in tempu, i l’àva iscì ustaria. I l’ava u nome cun eli e «Anto d’u Marinà» nisciün l’àva mai vistu cu’e scarpe; astae e invernu u l’andava delongu descaussu cuscì u nu’ l’àva da sta’ lì a levassere candu u l’àva da mete i pei a bagnu.

Pöi gh’eira «I Cicioti», i l’eira ina ramà de frai e i fava tüti i pescavui, i stava ae «Cae Sutane». I l’àva dui gussi: ün u se ciamava «I due fratelli» e l’autru «San Luigi».

    «U Gigiu», cun su’ figliu, i l’àva in gussu negru, tütu incatramau, che ina vouta a l’anu, candu acumensava a stagiun d’a pesca, i nu’ u carafatàva, ni i u pintàva, i u futeva a bagnu numà pe’ fàřu stagnà. U se ciamava «Il Nibbio».

    Pöi gh’eira due frai che de stranome i ghe dixeva «Cicheti»: I l’àva in gussu longu, pintau de trei curui, verdu, giancu e russu e u se ciamava «Sorriso».

    Gh’eira de cheli chi l’andava a pescà da pe’ eli e, p’u ciü, i l’andava a carà e nasse: chele de fiferru pe’ piglià e murene e chele de corda pe’ piglià e raguste e i düghibai.6  E nasse de raguste i l’eira fae de spagu, o, aumenu i l’àva u gureze 7 de spagu, pe’ fa’ in modu ch’i nu’ rumpisse i corni, perché ina ragusta ch’a nu’l’à u sou cornu, candu a se va’ a vende, i a paga de menu.

    E nasse de e murene, pe’ contru, i l’eira fae de fiferru perché, cun i denti ch’i l’an, i nu’ puresse mòrdire e scapassene. Pe’u ciü, a speransa a l’eira chela che ina murena o in grungu i nu’ l’intresse int’ina nassa de corda perché i n’avereva fau tanti bernissi.8

    In famusu pescavù de raguste u l’eira «Stupa». Candu u l’eira insci’a marina, s’u vureva di’ caicousa a su’ mugliè, u pigliava a camixòra, u a meteva insc’in remu e pöi u l’aissava a l’aria. Su’ mugliè a stava da mente d’â fenestra e, segundu che segnale u ghe fàva, ela a l’acapiva chelu che «Stupa» u ghe vuxeva di’: - Cara cu’a corbeta che n’òn pigliau tanti ! - opüra - Prepara a merenda, che me ne vegnu a ca’ !

    Cume òn za ditu, a A Murtura tüti i l’andava a pescà, fina Armandu «U Borniu» che, meschinetu, u nu’ gh’àva mai vistu, ma u l’andava dapertütu e u sava fa’ de tütu, fina u bancařà. Insc’i gussi u remava de voga e nu’ ghe n’eira de cheli rubusti cume elu pe’ fa’ su travagliu. In sucietà cun me paire i s’àva fau fa’, a Mentun, in gussu de ventidui parmi e i l’andava a pescà inseme.

    U gussu u s’aciamava «I due cugini» aiscì se me paire e Armandu i nu’l’éira mancu parenti.

Ina vouta, chi l’eira andai a pescà, i sun stai ubrigai a vegnissene in terra, perchè l’àva aciapai u mà da Punente, ma, candu i sun arivai insc’ê Möse, chi sun de seche periculuse (au tempu de l’autra gherra gh’eira fina arrestau in bastimentu e, au tempu de ‘sta chi, ina ciata), u gussu u s’è destravirau e me paire u s’a pigliau u sou amigu in colu e, nöandu u l’à purtau a sarvamentu, int’i Scüglieti, cheli d’A Murtura, perchè i ghe sun aiscì a Ventemiglia.

    In’autru pescavù, de cheli ch’i fàva sucietà da pe’ eli, u l’eira me barba Giuà. U l’eira in’omu grande cume i pin e u l’àva i brassi tantu longhi che, candu u mesürava e carome 9 a brasse,10 u se duxeva cegà ina man dau poussu (cume s’u fusse stau in destrupiau) perché sedunca ciache brassà a ghe vegneva d’in metru e ötanta.

    Ghe n’eira pochi cume elu ch’i savesse i posti duve se pigliava e raguste e e murene. U l’àva in gussetu de chinze parmi, grixu, ch’u se ciamava «Selina» e, candu u parteva o u l’arrivava da pescà, u l’eira delongu carregu de nasse tantu che gh’arrestava giüstu in po’ de postu pe’ elu, a pupa, pe’ purré scià.

    U l’eira in’omu bravu cume in pan de cà, ch’u t’avereva dau fina e braghe, ma, candu u s’arragiava, u ne dixeva de chele ch’i nu’ brüxava mancu int’u lüme.

    Ciü ch’u s’arragiava l’eira candu, de nöte, i ghe sarpava e nasse e i gh’arroubava i pesci che gh’eira drente. U se n’acorzeva perché a ligaüra d’a porteta d’a nassa a nu’ l’eira ciü chela ch’u gh’àva fau elu. De voute pöi gh’eira de vilai che, pe’ fa’ ciü aviau, dopu avéghe sarpau e nasse, i ghe tagliava l’orsa 11 e cuscì u perdeva fina a nassa.

    - Vegnesse in terramotu ch’a çima de Gramundu a l’andesse a picà

    Insc’i «Scögli de Munegu 12 e a ghe fesse in’isura ! - u ragliava, ma pöi, candu a gh’eira passà, u l’eira l’omu ciü bravu d’u mundu.

    Ina vouta, intantu ch’u tirava u gussu, ina traita 13 a ghe l’a inciu mezu d’aiga e elu u fa’:- Vegnesse in malus ch’u pichesse int’a çima d’u Gramundu e u ne fesse tanta reana da püřì ! 14

    Mi credu ch’u diesse se couse perché u l’eira stufu de fa’ de marie vite insci’a marina.

    Me barba u nu’ l’àva gairi pascensa cu’i figliöi perché elu u nu’ n’àva e, ansi u nu’ s’eira mai mariau.

    Mi, da cheli tempi, eira in figliörame e, candu me barba u me dixeva de andà a pescà cun elu, eira cuntentu cume ina Pàsca. Mirava de faghe sempre tütu ben: gh’insevava i parai,15 gh’agiütava a avarà u gussu e a tiràřu, mirandu de mete i parai â distansa giüsta; insci’u gussu remava de voga, fandume in po’ de postu int’u mezu a tüte chele nasse. Candu u carava e nassa ghe fava passà a caroma, cianin cianin, ch’a nu’ se imbrögliesse, e candu u e sarpava, ghe l’ingögliava insci’u pagliö, fandu ben atençiun ch’a nu’ fesse de grupi.

    Ina vouta eirimu andai a sarpà e nasse insci’e «Cùse» 16 che sareva lagiù ai cunfin cu’a França, föra u Valun de San Luì. Pe’ arrivaghe, d’inte Bigliamin, besögnava remà ascaixi in’ura. Gh’eira da strusciasse i brassi. Mi eira a prua, insc’i remi, che mirava de tegne u gussu fermu e elu u l’eira a pupa ch’u sarpava. A in certu puntu u se mete a raglià: - Bregantassu, semu tegnüi !

    A curente a l’àva fau arestà l’inbandu d’a caroma inganciau inte caiche breca d’u scögliu e nu’ gh’eira ciü versu de tiràřa, a nisciüna moda. - Scia ! Scia, che ghe giramu da l’avirun ! - u me dixeva e, gira che te gira, a caroma a nu’ se desganciava.

    Me barba, cu’a bereta int’i ögli, u l’eira a pupa cun ‘sa caroma in man, ch’u seghitava a renegà 17 e, intantu, eira intrau in po’ de mà leva-leva.18

    L’eira forsci in’ura che giràvimu inte ‘su meiximu postu, u gussu u cinciava cume ina rama candu fa’ ventu, e a mi m’acumensava a munta i sarivassi.

    Mirava de gardà a marina menu che puxeva, ma pöi, tüt’in t’in corpu, ma dau i ögli int’e l’aiga, e òn vistu passà in cousu negru, longurùu, cun in’areta punciùa ch’a lì, a catru die d’â pařa d’u remu, sciorteva föra de l’aiga d’in bon parmu.

    - Barba ! Barba ! Loche l’è ‘sa cousa negra ch’a passa a fi de l’aiga ? - Elu, u nu’ s’è mancu girau a sta’ a ve’, e u me fà: - E cose ti vöi che sece, l’è u pesciucan !-

    U pesciucan ? U me l’àva ditu cuscì, cume se fusse passau ina zigurela, 19 e mi intra che me vegneva d’anguscla, e a puira che m’eira vistu, me son messu a racà cume in bunbun.20

    - Daghe föra ! Daghe föra ! - (d’u gussu) u ragliava me barba. Mi me sporgeva dau bordu e cuscì u gussu u s’abandava tütu insc’ina parte e elu ch’u l’eira dritu insci’a pupa, cun e gambe larghe, u l’andava a rezegu de fa’ caiche ciumba.

    - Fenìscira ! - u me baunava – Fa’ barca drita ! Mira che, se nu’ ti l’afenisci, te futu a bagnu !

    Mi me vegneva in mente u pesciucan ch’u l’eira per lì ch’u girundava, òn lasciau andà i remi e me son andau a scunde suta u tambüru de prua.

    - Va’ che l’è l’ürtima vouta !... L’ürtima vouta che ti vegni cun mi - u me dixeva, ma pöi, cume Diu a vusciüu, a caroma a s’è desgancià, a nassa a l’arriva int’u gussu cina de raguste e, a vouta dopu, me barba u m’à turnau a purtà.

NOTE:

1) BIGLIAMIN (anticamente BEGLIAMIN): spiaggia dove i pescatori della Mortola erano soliti tirare in secco le barche. «Mortola Inf.re sopra la spiaggia di Belarmino» e «Spiaggetta di Belarmino» (M.B. Vinzoni «IL DOMINIO DELLA SERENISSIMA REPUBBLICA DI GENOVA in Terraferma» Le-vanto 1773 - ristampa De Agostini 1955).

2) INZEGNI: attrezzi da pesca in generale, in particolare reti e tramagli.

3) RÜSCA: corteccia del pino.

4) TENTA: trattamento tannico delle reti da pesca, ottenuto dalla bollitura della corteccia di pino.

5) BRUMA: it. bruma, fanghiglia e ogni specie di minuscoli animali e vegetali marini che aderiscono alle parti lignee delle imbarcazioni, lungo la linea di galleggiamento, e ad ogni altro oggetto, sottoposto ad una lunga permanenza in acqua.

6) DUGUBAN: crostaceo, Astice o Astaco (Palinurus vulgaris).

7) GUREZE o GUREZU: imboccatura, a forma tronco-conica, per la quale i pesci entrano nella nassa.

8) FA’ A BERNISSI: rompere a pezzi, sbriciolare.

9) CAROMA: it. paroma (spagnuolo: maroma e caloma), fune di mm. 5 circa di diametro, usata per collegare al gavitello reti o nasse che giacciono sul fondo.

10) BRASSA: misura, usata dai pescatori, equivalente all’apertura brachiale umana e quindi soggetta a variare da individuo a individuo (m. 1,60 - 1,70 circa).

11) ORSA: it. gavitello, galleggiante collegato, mediante la paroma, agli attrezzi da pesca giacenti sul fondo, per segnalarne la posizione.

12) SCÖGLIU DE MUNEGU: scoglio pescoso sommerso alla profondità di quattordici braccia (22 metri circa) nella parte inferiore. Egli è così denominato perché, per determinarne la posizione in mare, occorreva traguardare, oltre ad altri due punti di riferimento, il faro rosso all’imboccatura del porto di Monaco e la chiesa di Santa Devota.

13) TRAITA: susseguirsi di una serie di marosi che si infrangono sulla spiaggia ai quali fa seguito un breve periodo di relativa calma del mare.

14) ARENA DA PÜRI’: sabbia fine da intonaco, detto, in dialetto «pürimentu».

15) INSEVA’ I PARAI: spalmare i parati di sego per ridurre al minimo l’attrito della carena quando vi scorre sopra.

16) E CUSE: scoglio pescoso, sommerso alla profondità di 9 braccia (m. 15 circa), posto a 500 m. dalla costa, sulla linea del confine marittimo italo-francese. Esso prende il nome dal toponimo terrestre «Le Cuse» con cui viene denominata la piccola parte di territorio francese adiacente ai valichi di frontiera di Ponte San Luigi e Ponte San Ludovico. All’attestazione, citata dal compianto prof. Lamboglia, (TOPONOMASTICA INTEMELIA - Bordighera 1946 - pag. 51 n. 58) si possono aggiungere: «Clusa» (argine, riparo G. ROSSI «GLOSSARIO MEDIOEVALE LIGURE» App. pig. 24, rist. Forni - Bologna 1972 i «Cuse a confini di Mentone», Le Cuse. Giardini di Limoni nel territorio di XXmiglia (sic), posseduti da Mentonesi che pagano a d.ta Città» (M.B. Vinzoni op. cit. alla nota n. 1).

17) RENEGA’: imprecare.

18) MA’ LEVA-LEVA: t. tiro di leva, mare senza venti con moto ondoso che tende a rinforzare per l’approssimarsì dello scirocco o del libeccio.

19) ZIGURELA piccolo e comunissimo pesce di scoglio, Donzella o Nicchio (Coris julis - Labridi).

20) RACA’ CUME IN BUNBUN: (bunbun = tafano), espressione dialettale che indica l’atto di vomitare.

                                                                                  da: LA VOCE INTEMELIA anno XXXII  n. 12  -  dicembre 1977

 

 

NASSA di spago o di filo di ferro con due «gurezi». 1) «Çerciu» cerchio, generalmente di tondino di ferro. 2) «Bastun» bastone di canna o di legno. 3) «Priun» sasso che ne favoriva l’affondamento e la stabilità sul fondo del mare. 4) «Giü-va» asta a forcella porta-esche, rappresentate da pesciolini o gambe di polpo. 5) «Gureze» imboccatura a forma tronco-conica che permetteva l’entrata dei pesci e ne impediva l’uscita. 6) «Purteta» porticina per estrarre i pesci pescati. 7) «Caroma» fune di collegamento al gavitello.

 

ORSA (gavitello) per pesche diurne, costituita generalmente da un pannello quadrangolare di sughera al centro del quale era conficcata una foglia di palma nana.

 

BARTARELU nassa di vimini con una sola imboccatura («gureze»)

 

CAMPANETA о VEGLIUSA (gavitello veglia) per pesche notturne. Sul pannello era fissata una bottiglia all’interno della quale pendeva un sassolino che il movimento delle onde faceva sonagliare rendendo possibile il ritrovamento del galleggiante anche in piena oscurità.